De ceva vreme nu mai sunt singur. Simt că m-am trezit dintr-un vis istovitor a cărui infinitate părea mai certă ca nicicând. Observ cum patriotismul se leapădă de tendințele sale de fanatism și pășește într-o zonă a logicii și a bunului simț. Văd cum hazul de necaz se transformă într-o fericire sublimă și profundă. Sesizez o renaștere a ospitalității prin dezvoltarea încrederii în sine și în ceilalți. Simt că fiecare moment de naivitate trăit m-a pregătit pentru binele ce urmează, pentru pașii pe care-i fac împreună cu alți români mândri de noi. Percep o solidaritate pictată în culori calde, atât în țară cât și peste hotare. Observ cum înflorește artistul din fiecare dintre noi. Văd cum turma obedientă devine un popor liber în exprimare și optimist în acțiuni. Aud strigăte sincere de fraternitate slobozite către o conștiință comună. Simt cum visele noastre devin realitate de la o respirație la alta. Simt în aer o energie dincolo de
puterea mea de înțelegere, care-mi oferă posibilitatea de a evolua. Văd cum eroismul și curajul ies la suprafață. Văd un viitor luminos pentru noi și pentru copiii noștri. Simt că evenimentele din ’89 și ’90 nu au fost în zadar. Simt că nimic din cele întâmplate nu au fost în van. Știu că în aceste momente dacii sunt mândri că suntem urmașii lor și sunt alături de noi. Sunt mândri că luptăm pentru respect, pentru crezul nostru, pentru țară și pentru valorile prezente și viitoare. Și da, merităm respect pentru că suntem oameni, suntem calzi, suntem pașnici, suntem marcanți, suntem onești și, dacă am ajuns aici, clar suntem niște supraviețuitori. De ceva zile trăiesc ceva frumos, unic și special, însă nu mă bucur singur de toate acestea. E o lucrare comună bazată pe frumos, pe evoluție și pe solidaritate. E un drum lung și plăcut cu o finalitate momentan indescifrabilă, dar clar superbă. Mă bucur să fiu contemporan cu atâți români frumoși. Vă mulțumesc!
