Networking-ul este sănătos, indiferent de ce plan vorbim. E important să cunoaștem oameni, dezvoltându-ne astfel caracterul, orizonturile percepției, rețeaua socio-profesională și nu numai.
Ieri, la metrou, bag cartela. Expirase cu vreo două săptămâni în urmă. Era de 10, mai erau 3, dar inutile călătorii. Mă uit în portofel: 0 lei. Adică zero, nimic, nada. La fix.
Mă duc la casa de bilete, respectiv cartele, și dau de o doamnă grasă.
– Bună ziua. Știți, am băgat cartela, am observat că mi-a expirat și nu am niciun ban la mine. Credeți că mă puteți ajuta, vă rog?
– Nu mă interesează! Întrebați la cineva. (spus pe un ton cu flegme și patos, lucru ce mi-a dovededit că individa era doar grasă)
Mă uit stânga, apoi dreapta, apoi iarăși stânga și ghici ce?! O văd pe Irina. Ne știm de ceva ani, nu suntem chiar networkizați la zi, dar avem suficiente cercuri comune. Sau cel puțin aveam, că de când sunt tată, sunt prea preocupat să-nțeleg ce se-ntâmplă-n cercul familiei pentru a mai socializa masiv și-n afară. Strictul necesar.
– Bună, Irina.
– Bună. Ce faci?
– Se-ntâmplă să ai o călătorie-n plus sau ești pe abonament?
– Măi, cred că am, ia să vedem… Ehh, uite, ești norocos!
– Ha, frumos. Mulțumesc mult!
Am coborât pe același peron, schimbând rapid 2-3 propoziții despre recent și mi-a venit metroul. Ne-am salutat și-am mers fiecare-n ale sale, nu înainte de a-i mai mulțumi încă o dată.
Astfel, dacă n-a fost loc de înțelegere-n sufletul grasei, s-a găsit un complement uman care să echilibreze situația și-n beneficiul meu.
iMorala: Ușile deschise lasă loc de călătorii.
