Cobor scările, iar la parter găsesc următoarea priveliște
Mă-ntorc de la trebi, priveliștea neschimbată. Îmi văd de ale mele și cobor iar cu treabă. Același peisaj, ce s-a păstrat până m-am întors. Ne-am, că acum eram toți trei. Cristina scoate mobilul, face poza de mai sus cu gândul de a da cu shame pe grupul de whatsapp:
– Stai să pun asta pe chat, că nu se poate așa ceva. De azi dimineață e în halul ăsta și ăștia nimic-nimic. Ba au mai lăsat și ușile deschise. Ce nseimțiți.
Ajunsă sus, draga mea soție are o sclipire-nainte de a da cu noroi în nesimțiți și-l sună pe un vecin ce a mutat astăzi niște mobilă, poate-or fi ale sale ambalajele și o fi uitat de ele sau poate are vreo idee, că tot s-a perindat pe scări:=
– Bună, Andrei. Am văzut niște ambalaje la parter. Sunt cumva ale tale?
– Bună. Nu, nu-s ale mele, dar am văzut niște tipi care cărau o canapea maro.
– Maro?!! Wow, păi… canapeaua noastră e maro și tocmai azi ne-au adus-o… Iar eu care era să le zic vreo două nesimțiților ce-au lăsat dezordine.
De fapt noi eram nesimțiții vizați, dar așa… mai cu manta, căci băieții de ne-au cărat mobila au zis că e omenește să lase semn al trecerii lor prin bloc. Așa o fi datina la ei.
În fine, postarea nu este despre atitudinea sau etnia hamalilor, nici despre lecțiile de viață date(sau evitate) de cumpătare, ci despre o canapea. E maro, dar nu pun poză cu ea, că nu prea le are cu social media, însă e destul de sociabilă. Poate vii s-o saluți din partea ta.
iMorala: Teoria haosului există.
