La revedere!

De ce “La revedere!”? Cineva mi-a spus că din respect și politețe, dar totuși!

Să mă explic. Multe dintre convorbirile telefonice formale se încheie cu acest “la revedere!”, chiar dacă 1.nu ne-am văzut – pentru a avea logică revederea, iar 2. nu sunt șanse să ne vedem, iar dacă ne vedem, nu ne recunoaștem pentru a ne bucura de (re)vedere. Dacă totuși sunt șanse de întâlnire, de ce să nu ne rezumăm la un simplu “la primăvedere”? Sau poate ne-am văzut deja într-o existență anterioară, iar când ne vom reîntâlni vom avea parte de o epifanie transexistențială. Sau poate acești oameni cred în diluarea intrinsecă până la identificare a continuului spațiu-timp astfel încât noi deja ne-am văzut, ne vedem și ne vom revedea, dar toate acum. Sau poate există un sistem de supraveghere video Bigger-Brother, iar când sun undeva, acel cineva are acces instantaneu la sistemul de supraveghere și mă vede (notă personală: să nu mai vorbesc gol la telefon).

Nu înțeleg exact, însă am cumva impresia că agenda mi-e încărcată cu ceva revederi cu oameni pe care nu i-am văzut vreodată. Dar dacă nu mă duc la revedere, oare m-or suna să-mi reproșeze că m-au așteptat în van?

Și-atunci respectul și politețea pentru ce sunt? că pentru logică nu par a fi, iar cum noi ne dorim ființe raționale, se pare că nici pentru noi, ființele.

iMorala: Te văd, nu te văd, clar te revăd!