Visat

Cândva, am visat că sunt eu.
Privind de dincolo de bine,
de dincolo de rău,
de dincolo de orice omzeu.

Pământul l-am respirat dintr-un plămân,
iar în liniștea încă-necunoscutului
m-am dus cu celălalt plămân.
Nu am putut deloc să amân,
nu am putut nici într-o parte,
dar nici în alta să rămân,
priponit de-un sens de pe o dreaptă
mai veche decât memoria străaștrilor,
într-un plan mai fin
decât planul divin,
într-un etern cumul
de dimensiuni nedimensionate.

Pacea matriceală nu știe prea multe.
De fapt… nu știe nimic.
Și nici nu-i necesar,
pentru că Ea este Totul,
inconștient de infinitatea sa,
dar împăcat cu noțiunea
de a simplu fi.

iMorala: Visele acestea sunt realitățile acelea.

Noi vrem pământ!

 

“- Lasă aia! Nu mânca aia! Nu […]! Nici pietre, nici pământ, nici […]!”

E puțin dificil parentingul bazat pe negație. Chiar și pe mine, om mare și vaccinat (“OMG! Vaccinat?!!”), mă bulversează, uneori, nunuisemele astea, d-apăi pe un țânc. Limita pe care-o înțeleg în privința descoperirilor copilului se trasează acolo unde gradul de vătămare depășește ca investiție lecția dedusă. Dacă se rănește mai mult decât este cazul, experimentul cunoașterii ar trebui accesat la un nivel de periculozitate inferior, astfel încât lecția să nu fie surclasată în efecte de traumă.

În poza de mai sus o putem observa pe fiică-mea dându-și cu părerea despre gustul pământului de flori aflat într-unul din ghivecele din parcul “Lumea Copiilor”. Nu, nu e chiar plăcut, și știu acest lucru pentru că am gustat și eu, dar mai devreme, și mi-am revenit în simțirile papilelor gustative pînă să fie făcută această fotografie. Cam nisipos pentru gusturile noastre. Continue reading