Visat
Cândva, am visat că sunt eu. Privind de dincolo de bine, de dincolo de rău, de dincolo de orice omzeu. Pământul l-am respirat dintr-un plămân, iar în liniștea încă-necunoscutului m-am dus cu celălalt plămân. Nu am putut deloc să amân, nu am putut nici într-o parte, dar nici în alta să rămân, priponit de-un sens de pe o dreaptă mai veche decât memoria străaștrilor, într-un plan mai fin decât planul divin, într-un etern cumul de dimensiuni nedimensionate. Pacea matriceală nu știe prea multe. De fapt… nu știe nimic. Și nici nu-i necesar, pentru că Ea este Totul, inconștient de infinitatea …
