La pas

Carnetul de șofer l-am luat acum ceva ani, dar n-am condus decât prea puțin pentru a se contoriza. N-am avut mașină, locul de muncă a fost mai de birou, uzină, secție etc., adică activitatea s-a desfășurat într-o proximitate redusă, sau nu m-a atras suficient acest subiect. Motive sunt, rezultatul există. Însă, ca urmare a contextului actual, unul asupra căruia voi reveni, sunt nevoit îmbiat să învăț a conduce. Deunăzi, eram cu simpatica-mi soție în poligon, la Ilioara, iar la un moment dat mi-a zis “Hai, ieși pe stradă până la parc”. Așa că am ieșit pe stradă. Practic, a fost …

more more moreLa pas

Kudos

De când cu apariția Ilei în viața mea, universul prezentului se desfășoară-ntr-o zonă de îngemănare a nașterii și morții, a trecutului și a viitorului într-un prezent asimptotic, a personalului și comunului și tot așa, regăsindu-mi respirațiile în Alfa și Omega – acum, că am scris, OA (Omega și Alfa) ar fi glăsuirea proaspătului născut, adică trecerea oficială de la Omega la Alfa :).

Răstignit fiind între aceste extreme complementare, am început să fiu iar curios despre natura mea umană, despre statistica manifestării propriului caracter în timp. Parcurgându-mi arhiva blogului trecut, am dat peste o postare din August 2008:

“Acum o săptămână, eram  pe plaja de la Kudos. Abia ne aşezaserăm noi şi hop! apare un individ.

more more moreKudos

La revedere!

De ce “La revedere!”? Cineva mi-a spus că din respect și politețe, dar totuși! Să mă explic. Multe dintre convorbirile telefonice formale se încheie cu acest “la revedere!”, chiar dacă 1.nu ne-am văzut – pentru a avea logică revederea, iar 2. nu sunt șanse să ne vedem, iar dacă ne vedem, nu ne recunoaștem pentru a ne bucura de (re)vedere. Dacă totuși sunt șanse de întâlnire, de ce să nu ne rezumăm la un simplu “la primăvedere”? Sau poate ne-am văzut deja într-o existență anterioară, iar când ne vom reîntâlni vom avea parte de o epifanie transexistențială. Sau poate acești …

more more moreLa revedere!

Salut

– Salut, eu sunt Alexandru. – Salut, Alex. – o_O Se pare că există o tendință ca atunci când mă prezint  să fiu reperat diminutival. Cumva există o impresie eronată că eu mă recomand cu numele întreg, Alexandru, dintr-o simplă formalitate ce nu mă-ncântă, iar noua cunoștiință, persoana proaspăt întâlnită, simte nevoia să mă salveze. – Nuuu! Tu te prezinți ca Alexandru din constrangere. tu vrei să fii numit Alex! Mergând pe-acest fir, de ce sa ne limităm la Alex? De ce nu Ale? (Aleeee! Aleeee! Alee! Alee! Alee!) Sau Al. Îmi pun mască și voi fi un Al mascat. …

more more moreSalut

Înțelegi?

– M-am uitat în stânga. Înțelegi? M-am uitat în dreapta. Înțelegi? Și-am traversat. Înțelegi? – Ămmm… nu, nu și nu. – Adică? – Prea complicat pentru mine. – o_O – O_o Citeam, cândva, despre tehnicile de comunicare, iar unul dintre aspecte se referea, și încă se referă, la menținerea atenției interlocutorului prin adresarea unor întrebări de confirmare precum “Înțelegi la ce mă refer?”, “Până aici suntem în regulă?”, “M-am exprimat suficient de coerent?” și altele asemenea. Tehnica este una sănătoasă, care susține dialogul prin aceste intreruperi interogative, lăsând partenerul să completeze, dacă este cazul. Bun. Până aici totul e clar, …

more more moreÎnțelegi?

Liniște!

Nu este liniște. Se troncăne-boncăne. Iar eu mă gândesc a ațipi un pui de somn, de refresh, de 20 30 de minute.

Sunt în pat, analizez sunetele puțin, să văd pe unde-mi așez urechea, respir relaxat, patul îmbie, se aud bătăi de ciocan, dar nu deranjant. În curând sunetele vor trece-n surdină, iar surdina cooperează și le acceptă. Ciocanele par sa se-ndepărteze într-un ritm tribaleneș ce m-adoarme-ntr-un gând de hamac, legat de-un copac și de-un alt copac legat, iar perna mângâie suflul de vis ștrengar-diurn.

more more moreLiniște!