scindare de seamă

A trecut și refuriendumul Coaliției pentru Familie.

Despre cei de la CpF puteți afla și singuri cu un search pe net ce agendă au urmat acest gen de mișcări în alte state din zonă, deci n-are rost a mai sublinia intențiile lor trecute și viitoare. Saaau, mai simplu, citiți postarea lui Vlad Stoiculescu dinaintea referendumului și postarea lui Barbu Mateescu de după.  Sunt niște analize suficient de argumentate încât să merite atenția necesară.

Dar tu de ce crezi ce crezi?

Personal, în ultimile săptămâni înaintea respectivului referendum, am fost destul de solicitat de această temă, neputând să mă despart de online și de valul de informații. Probabil această osteneală vine și pe fondul prezenței unor alți factori perturbatori ce-au favorizat direcționarea atenției și emoției din partea mea către acest subiect. Am avut doar vreo două-trei intenții de dialog, lucru ce-mi subliniază că mă mai lepăd și eu de prostie cu timpul, iar aceste intenții au fost unele timide, fără un atac frontal sau insinuări arogante și gratuite.

Am fost curios să văd care sunt argumentele unor oameni ce susțineau DA-ul la referendum, abordând discuția relaxat, înțelegător, curios, căci știam a fi un subiect sensibil. După trei-patru schimburi de replici deja se stabiliseră concluziile incontestabile: sunt un om manipulat, manipulator, neinformat, prost, împotrivă și, asta mi-a plăcut mult, anticrist. Vorbesc de oameni cu care m-am cunoscut personal, am participat la chestii împreună, de aceeași parte a baricadei și, repet, din partea mea numai înțelegere, însă la cea mai mică ezitare a mea să le dau dreptate se declanșa jeghadul. Așadar weeee! Unfriend pe bandă rulantă!

Dar vai! Acest subiect scindează tabere, familii tradiționale, cumetrii!

Scindarea? Presupun că depinde de fiecare în parte ce viziune are asupra scindării. Da, este ceva negativ atunci când din tot se separă elemente utile, folositoare, însă când vorbim despre desprinderea unor componente ambigue în necesitatea lor, mai este scindarea un lucru nedorit sau devine un act necesar?

Problema, din punctul meu de vedere, nu a fost opțiunea exprimată, ci modul cum și-au susținut-o. Fiecare este liber să aleagă calea sa, dar mersul pe această cale nu ar trebui să fie alimentat de învolburări ale rațiunii și de înverșunări ale actelor, fie ele fizice, verbale sau de orice altă natură. Suntem liberi atât timp cât nu afectăm libertatea altora.

Presupun că ați observat cam în ce a constat materialul campaniei electorale, care nu s-a bazat pe o construcție comună a unui viitor, ci pe revenirea la un nivel trecut; nu s-a bazat pe alimentarea pârghiilor necesare pentru instaurarea de la sine a iubirii, atât în familie cât și în afara acesteia , ci pe frica de un dușman foarte apropiat, aflat undeva la centimetri distanță de ceafă, ce respiră feroce de nerăbdător să ne provoace un rău biblic ireversibil.

Dar ce-i corect?

Habar nu am, dar sigur nu mi se pare corectă abordarea radicală a natural/normal correctness-ului, ce dorește ca viitorul să aparțină unor tradiții din trecut, unde evoluția deja s-a finalizat, iar datinile de acum alea de atunci trebuie să fie, dar și asta selectiv, în funcție de dorința Naturalului Suprem, care clar e scris undeva și așa va rămâne pe veci. Amin! Datinile, conform definițieise statornicesc, deci nu-s încremenite de Big-Bang-ul divin în matricea universală, nicio schimbare fiind îngăduită ulterior. Astfel spus, unele tradiții au apărut în timp ce alte tradiții dispăreau, totul fiind într-o continuă schimbare determinată de diverși factori, sociali, culturali, tehnologici, militari etc.

De asemenea, corectă nu mi se pare nici abordarea radicală a  political correctness-ului, ce presupune, din ce reușesc a-nțelege, o abordare protectivă a celor dezavantajați sau discriminați, și astfel, tradiții precum cea a lexicului, de exemplu, trebuie să se adapteze la solicitările celor discriminați pentru ca aceștia să nu se simtă ofensați. Asta și multe altele conduc la asemenea situații grotesc-penibile.

Cumva, cred că aceste curente sunt alimentate de aceeași sursă ce-și dorește câți mai mulți poli de destabilizare și astfel, în loc să investim în construcția unui nivel și viitor comun, suntem ocupați în a impune, dintr-o tabără sau alta, viziunea noastră asupra existenței generale. Fie că vorbim de cutume sau de noi obiceiuri, de semnalat este fervoarea cu care fiecare se consideră deținătorul Adevărului suprem. Cred asta deoarece eu așa aș proceda, dacă acest scop al dezbinării ar fi prezent în fișa postului meu de muncă. Aș sădi și aș hrăni semințele fricii umane până acestea ar prinde rădăcini, iar apoi aș hrăni aparent-soluții la acele frici într-atât de mult încât și aceste soluții să alimenteze, de fapt, alte frici prin simpla lor natură extremă. Știi cum e, dușmanul binelui este mai binele, iar dușmanul fericitului este preafericitul.

Soluții?

Nimic nou, desigur, căci roata este inventată, iar noi doar avem privilegiul și obligația de a o utiliza și perfecționa. Asemenea ideologii radicale de constrângere alimentate de fricile maselor au tot apărut și vor apărea ca manifestare și pe viitor acolo unde găsesc un context prielnic, precum o criză, fie ea socială, economică, politică, de identitate ș.a.m.d. Aceste ideologii nu se sting, ci doar pulsează mai latent în așteptarea cuiva suficient de nefericit pentru a fi în stare să-ncerce a le impune și altora nefericirea sa. Iar acesta are nevoie de răbdare, consecvență și un strop de noroc.

Presupun că singura modalitate de a micșora probabilitatea reiterării unor scenarii izvorâte din asemenea ideologii de-a lungul istoriei, scenarii ce nu au adus chiar bine umanității, este educația.

Închei prin postarea făcută la cald în seara Duminicii referendumului.

Acum întrebarea cea mare este: ce facem după acest referendum?

Învățăm ceva sau… ?

Învățăm să ne alegem mai bine conexiunile și să ni le extindem în zone favorabil-constructive, sau ne exilăm în compania propriilor demoni? Învățăm să gestionăm tensiunile de masă în mod rațional, sau le dăm frâu liber, alimentând astfel vârtejul general? Învățăm că-i musai să ne implicăm fizic, sau boicotăm și asta? Învățăm că oricât de în căcat am fi trebuie să mergem înainte, scopul existenței noastre fiind să depășim condiția contextuală, sau ne resemnăm ? Învățăm să ne gestionăm resursele, sau ne lăsăm pradă valurilor? Învățăm să ne găsim scopul și să ne ancorăm în el, sau cu fiecare adiere de vânt potrivnic ajungem să rătăcim pe câmpii? Învățăm că de multe ori istoria a fost oribilă, dar de mers nu-i de mers decât înainte cu scopul de a rupe ciclicitatea, sau ne deplângem soarta până adormim în lacrimi pentru a avea material de coșmaruri? Învățăm că-s și alți oameni frumoși printre noi, dar trebuie să evoluăm spre aceștia prin propriile acțiuni, sau căutăm la infinit urâtul pentru a-l flegma, doar ca să ne reamintim de superioritatea noastră prin comparație? Învățăm astea și multe altele care ne-ar conduce către un nivel personal care să ne permită a influența plăcut doar prin simpla existență, sau…?

Doar întreb.

iMorala: E bine să conștientizăm extremele pentru a ne defini echilibrul?


3 thoughts on “scindare de seamă

  1. Sunt atâția factori de luat în calcul aici, încât nu sunt tocmai sigur că dialogul între părți e posibil în punctul ăsta (nu în România).

    1. Adevărul e că e destul de periculos să inițiezi un dialog cu subiectul
      “Care drob de sare
      din depărtare
      crezi că sare
      mai tare?”.
      La gunoi cu rațiunea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*