Salut

– Salut, eu sunt Alexandru.
– Salut, Alex.
– o_O

Se pare că există o tendință ca atunci când mă prezint  să fiu reperat diminutival. Cumva există o impresie eronată că eu mă recomand cu numele întreg, Alexandru, dintr-o simplă formalitate ce nu mă-ncântă, iar noua cunoștiință, persoana proaspăt întâlnită, simte nevoia să mă salveze.

– Nuuu! Tu te prezinți ca Alexandru din constrangere. tu vrei să fii numit Alex!

Mergând pe-acest fir, de ce sa ne limităm la Alex? De ce nu Ale? (Aleeee! Aleeee! Alee! Alee! Alee!) Sau Al. Îmi pun mască și voi fi un Al mascat. Dar de ce să ne ostenim cu obositoarele consoane? pe care oricum uneori le rătăcești printre dinți aiurea. Hai să ne rezumăm doar la vocale.

– Aaaaaaa, unde ești?
– În mmmmmagazie sunt!

Sau cel mai bine fără sunete. Doar te gandesti la Alexandru Alex Ale Al A si el trebuie să raspundă, sa apară, sa reacționeze.

Chiar acum ceva zile m-am bucurat de următorul dialog:

Eu către Ei: Salut, sunt Alexandru
El: Salut, Alex.
Eu: Cred că merge și Alexandru.
Ea: Alex.

Vouă chiar nu vă pasă de munca depusă pentru a mă accepta că sunt, dincolo de Alex, și un Alexandru. Las’ că mă fac eu Alexandru cel Mare deși… cred că vor fi ceva persoane ce mă vor înțelege ca Alex Celma.

iMorala: Aaaaa!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*