Mai acum ceva ani, frecventam clubul Fire, în special Sâmbăta. Bere ieftină, playlist identic de-mi reglam ceasul la fix, lume simpatică, decor minimal, vibe friendly, deci context numai bun de deconectare sau conectare.
Într-una din aceste seri, să fi fost puțin trecut de 12, când distracția era în toi, cei prezenți ne-am împărțit în 2-3 pogo-uri, parcă pe Chop Suey. Fiind devreme, pogo-ul era pe safe mode on, adică nimeni nu cade, nu se atacă la față, chestii de bun simț. Era timp și loc pentru astfel de manifestări mai contondente spre dimineață.
În pogo-ul unde eram și eu implicat am simțit o perturbare-n masa mișcândă, vreo 2-3 persoane încruntându-se, lucru ce nu prea era la locul lui. Eeei comedie! Ce se întâmpla? O fătucă stătea-n marginea pogo-ului și le aplica “dansatorilor” lovituri la semiînălțime, iar cum în Fire nu veneai în papuci de plajă, loviturile parșive de bocanc te atingeau pe suflet, nu alta.
“Ia uite, mă, ce face asta! Păi e frumos așa?” îi zic unuia dintre amici. Cumva, ne-am înțeles din priviri referitor la următorul pas, atât noi cât și ceilalți din zonă – comunicarea asta extrasenzorială! Așa că ne-am aruncat iar în grămadă, iar când am ajuns lângă respectiva fată, vreo doi masculi am scos-o din zona de confort (adică cu spatele la perete și cu bocancii-n pelvisuri) și am băgat-o fix la mijloc, moment în care toți din jurul ei am flancat-o și i-am administrat o rafală de lovituri. Ușor, feministelor! că nu am deșălat-o, ci doar i-am sugerat prin lovituri de tibie și bocanc în zona inferioară a membrelor inferioare că nu e frumos să fii parșiv când lumea e ok. Administrarea lecției a durat fix 3-4 secunde, timp în care-a primit cred că vreo 40-50 de lovituri scurte, după care s-a întors șchiopătând la locul ei, dar în aplauzele și râsetele amicilor cu care venise. Probabil i-au spus să fie cuminte, dar ea nu și nu, că Pelvis Presley rulz. După ce și-a revenit din surpriză, a intrat și ea în pogo, dar urmând, precum mai toți ceilalți, regulile nescrise. Deci se putu ș-așa, așa că am dănțuit regulamentar până la adânci dimineți, când s-a intrat în zona mai contondentă a dansului, dar despre asta vorbim cu altă ocazie.
iMorala: Don’t pogo full retard.
Hmm, trecand peste episodul care ar trebui totusi sa trezeasca niste feministe (vine imediat si traficul :)) ), voi ii ziceti pogo? Noi ziceam pogo la ”dansul” din punk, cu picioare, iar pe metal faceam mosh pit sau ”impingeala”.
Mno, acum nu prea ne-mpiedicam noi în etichete, care-i care. Când am scris articolul, căutând poză pentru post, am aflat că e puțin altfel decât credeam, dar tot la fel de irelevant pentru mine 🙂
Citez din sursa de inspirație Wiki:
“Occasionally, dancers collide, but this is not necessarily part of pogo dancing. An uninformed bystander might get the impression that the dancers are attacking one another. People sometimes get injured when pogoing, but, more often than not, pogoers who fall to the ground are helped up instead of getting trampled. There is a general understanding that the pogoing is fun, not a fight. As the more aggressive hardcore punk emerged in the early 1980s, dancing became more violent and evolved into both moshing and slam dancing, in which dancers run and jump around, deliberately shove and slam into each other.”
Deci, în funcție de oră, nimeream în smosh (:D), în pogo, slam sau hardcore pogo. Oricum… ne adaptam și noi la muzica respectivă, că doar melomani și coregrafi estem 🙂
Noi îi ziceam moșeală , probabil de la moshpit și pentru ca eram mai “speciali” :))
Deci mosh pit-ul n-a fost o invenție a metalului, ci o doar o evoluție colaterală a unui dans din punk?
Mno… așa pare. Am mai dat un search acum și am găsit un răspuns mai complex 🙂 https://www.reddit.com/r/AskHistorians/comments/3aptcw/what_are_the_origins_of_mosh_pits_and_how_did/