Suntcalm? @ Street Delivery – Scena “Patria”

Nouă ne place la Street Delivery. Ne-a plăcut mereu și ne-am distrat de fiecare dată, mai puțin în anul în care s-a pus accent în mod special pe comerț, proiectele civico-socialo-culturale-etc. trecând pe un plan terț, lucru ce-a determinat un feed-back majoritar negativ. Partea bună atunci când nu ești orb la reacțiile beneficiarilor produsului tău este că îi poți ține aproape chiar și după ce-ai greșit, iar organizatorii Street Delivery s-au conformat cerințelor, anul următor festivalul revenind la diversitatea știută și apreciată. Anul trecut am fost prezenți cu muzica la cortul ProFest, unde-am asigurat ambianță muzicală profestatarilor, am zâmbit, am …

more more moreSuntcalm? @ Street Delivery – Scena “Patria”

Înțelegi?

– M-am uitat în stânga. Înțelegi? M-am uitat în dreapta. Înțelegi? Și-am traversat. Înțelegi? – Ămmm… nu, nu și nu. – Adică? – Prea complicat pentru mine. – o_O – O_o Citeam, cândva, despre tehnicile de comunicare, iar unul dintre aspecte se referea, și încă se referă, la menținerea atenției interlocutorului prin adresarea unor întrebări de confirmare precum “Înțelegi la ce mă refer?”, “Până aici suntem în regulă?”, “M-am exprimat suficient de coerent?” și altele asemenea. Tehnica este una sănătoasă, care susține dialogul prin aceste intreruperi interogative, lăsând partenerul să completeze, dacă este cazul. Bun. Până aici totul e clar, …

more more moreÎnțelegi?

reboot

Zilele astea, după luni bune de ultima oară, ca un mic reboot, am pus și eu muzică la un eveniment orchestrat de Pe Coclauri. În pădure, vreme faină, oameni pe măsură. Am ajuns Vineri, iar la pupitru m-am postat Sâmbătă pe la 12:00, căci am observat că-mi place mai pe zi. Am intrat cu trac și fior, dar cu dorință și dor. Pentru a liniști puțin atmofera, cât mă mai ocupam de aranjarea la pupitru, am început cu ceva momente de iubire.  După primele 30 de minute deja am conștientizat că două ore este un timp mult prea scurt pentru …

more more morereboot

Follow that brânză!

Sunt momente când simți nevoia s-o iei așa… pe câmpii, iar uneori, nefiind câmpii prin zonă, o iei pe văi, mai exact la vale. Filmulețul cu datina de la Gloucestershire merită vizionat de câteva ori, căci sunt atâtea detalii de urmărit: salturi, rostogoliri, contorsionări, grimase, parcă am văzut și un black-out. Observ la ceva-ndrăzneți că aplică niște tehnici de rostogolit-supraviețuire. Oare cum decurge antrenamentul cuiva care are de gând să-și dea drumul contondent la vale? Pe ce pune accentul? Au voie și concurenți mangă de rupți de beți? Sau ăia trișează, că au alt Dumnezeu, doar al lor? – Salut! …

more more moreFollow that brânză!

A Jula că așa este!

Clickbait-urile ajung într-o zonă morbidă, ca să zic așa, cu toate că aș putea spune mai altfel, mai vulgar, mai stupefiat. Nici nu știi exact, a murit, n-a murit, a murit și e stabil, important e ca momeala să prindă.

Nu e băiat rău

“Nu e băiat rău, dar…” și de la “dar” încolo și-ncoace încep a curge calități mai puțin utile și ceva mai mult nocive unei socializări sănătoase, indiferent de context. Nu e băiat rău, dar… se comportă ca unul, verbal, fizic și ideologic. Scuipă, spumegă, hulește, se isterizează, este irațional și neproductiv, dar… Nu e băiat rău, dar e destul de dificil să-ți dai seama că este altfel. Este, probabil, un drum lung și anevoios să ajungi la bunătatea tipului ăsta care nu e băiat rău și care, de cele mai multe ori, dacă nu mereu, își întemeiază interacțiunile sociale condus …

more more moreNu e băiat rău

Final Space

Din categora “Watch and die before you die” vine ca recomandare “Final Space”, un serial masiv, ca să-ncerc timid a cuprinde-ntr-un cuvânt frumusețea acestuia. Pilotul surprinde doar ceva elemente ale poveștii, câteva detalii esențiale fiind schimbate în serial. După cum spune și Olan Rogers, această animație dorește, și reușește foarte bine, să provoace durere, de la râs la plâns, într-un melanj aparte, întins pe mai multe planuri și dimensiuni: vizuale, auditive, temporale, emoționale. Final Space este un serial mult prea bun pentru a-l rata și care, deși s-a lansat la finalul lunii Februarie, a devenit instantaneu un classic cult. Bine, …

more more moreFinal Space

Liniște!

Nu este liniște. Se troncăne-boncăne. Iar eu mă gândesc a ațipi un pui de somn, de refresh, de 20 30 de minute.

Sunt în pat, analizez sunetele puțin, să văd pe unde-mi așez urechea, respir relaxat, patul îmbie, se aud bătăi de ciocan, dar nu deranjant. În curând sunetele vor trece-n surdină, iar surdina cooperează și le acceptă. Ciocanele par sa se-ndepărteze într-un ritm tribaleneș ce m-adoarme-ntr-un gând de hamac, legat de-un copac și de-un alt copac legat, iar perna mângâie suflul de vis ștrengar-diurn.

more more moreLiniște!

Parcare

În parcare la o contemplare, iaca apare o mașină cu tot cu șofer. Șoferul parchează mașina astfel încât blochează o cale de acces în parcare. – Fii amabil, vezi că blochezi drumul de acces. – Dar eu am venit la sală. – Înțeleg, dar poți s-o dai mai în spate, să nu blochezi? – … – Mai în spate, uite acolo, unde nu deranjezi pe nimeni. Iubitorul de sală scoate un mormăit neclar și se conformează rugăminților noastre. – Mulțumesc. iMorala: Uneori, educația fizică sfidează educația fizic.

Câte? 3! în țeava mea.

Mă bag la duș. Apa caldă e mai rece, că am dat-o din centrală astfel, de test. Iarnă fiind, ce scoate ajunge modificat, afectat de temperaturi ce se plimbă, există. Ies din cadă, reglez apa, mă-ntorc în cadă. Crescusem temperatura cu 3 și trebuia să se simtă cu măcar 2. Celsius grade. Aștept să crească, dar scade. Nu, nu temperatura, ci presiunea. Asadar “Dușul se va închide în câteva zeci de secunde. Bine, nu printr-o comandă, ci printr-un neajuns.  Nem tudomapă.  Iar de la terminarea acestui mesaș s-ar putea să mai ai câteva secunde. Te-ai clătit?”. Mesajul se termină, iar …

more more moreCâte? 3! în țeava mea.

Noi vrem pământ!

  “- Lasă aia! Nu mânca aia! Nu […]! Nici pietre, nici pământ, nici […]!” E puțin dificil parentingul bazat pe negație. Chiar și pe mine, om mare și vaccinat (“OMG! Vaccinat?!!”), mă bulversează, uneori, nunuisemele astea, d-apăi pe un țânc. Limita pe care-o înțeleg în privința descoperirilor copilului se trasează acolo unde gradul de vătămare depășește ca investiție lecția dedusă. Dacă se rănește mai mult decât este cazul, experimentul cunoașterii ar trebui accesat la un nivel de periculozitate inferior, astfel încât lecția să nu fie surclasată în efecte de traumă. În poza de mai sus o putem observa pe …

more more moreNoi vrem pământ!