La pas

Carnetul de șofer l-am luat acum ceva ani, dar n-am condus decât prea puțin pentru a se contoriza. N-am avut mașină, locul de muncă a fost mai de birou, uzină, secție etc., adică activitatea s-a desfășurat într-o proximitate redusă, sau nu m-a atras suficient acest subiect. Motive sunt, rezultatul există. Însă, ca urmare a contextului actual, unul asupra căruia voi reveni, sunt nevoit îmbiat să învăț a conduce.

Deunăzi, eram cu simpatica-mi soție în poligon, la Ilioara, iar la un moment dat mi-a zis “Hai, ieși pe stradă până la parc”. Așa că am ieșit pe stradă.

Practic, a fost acceptabil: nu am deranjat prea multă lume, motorul decedat o singură dată, întors capul aiurea de vreo două ori, un marșarier în loc de prima… în fine, se putea și mai rău. Și mai practic: a fost solicitant până-n fine niveluri: bordura era prea mare și prea aproape, cutia de viteze părea a avea vreo 30 de trepte poziționate aleatoriu, peste tot era câte un nou unghi mort, autobuzele zgâriau norii, iar orice claxon îmi era adresat mie.

Deci da, am nevoie de câteva ore cu școala.

Dar faza interesant de transtemporală s-a întâmplat cu o intersecție înainte de intrarea în poligon.

Trecere de pietoni, un tip lung și slab pășește alene în soundtrack-ul căștilor și sub privirile telefonului mobil. Cristina trece cumva mai pe lângă el și-și primește ceva priviri neprietenoase de la aleneșul pieton, parcă și o urare verbală. Oprim mașina la ceva j de metri de trecere și coborâm amândoi.

Ce-a zis exact Cristina nu mai țin minte, asurzit fiind de gânduri și de propria-mi parte din dialogul avut cu lunganul, dialog ce-a sunat cam așa:

– Prietene, ești pe trecerea de pietoni.
– Păi da.
– Trecerea se face în ritm alert! nu așa…
– Ce ritm alert?
– (arătând cu două degete către un manual invizibil ținut în cealaltă mână) La carte scrie să mergi în ritm alert pe trecerea de pietoni!

Își dă seama că nu a parcurs vreun manual de circulație pentru a avea o opinie cât de cât argumentată, așa că se uită către Cristina, îi zice ceva de ochelari, se-ntoarce pe călcâie în timp ce-și pune căștile la loc și pleacă.

Dincolo de rage-ul meu de trafic ce m-a lăsat puțin perplex, nefiind adeptul unor asemenea manifestări, m-a surprins faptul că cele cinci mașini care s-au adunat în spatele nostru n-au schițat nimic. Nici ele n-au claxonat, nici șoferii nu au vociferat. S-a așteptat liniștit să ne dialogăm contondent pentru ceva zeci de secunde, apoi traficul s-a reluat ca și cum nu s-ar fi oprit.

După cum ziceam mai sus, am plecat din poligon către parc la volanul mașinii, iar când am ajuns la parc și am respirat, mi-am dat seama de conexiunea peste timp a celor două situații. Parcă rage-ul era mai adecvat tensiunii de după sesiunea de condus, dar iată că timpul e relativ, iar trăirile așișderea.

Ajuns acasă, am dat să caut pe net explicația exactă, să știu eu pentru mine că am avut cât de cât dreptate și… am parțial avut:

– Traversarea se face în pas vioi (repede), perpendicular pe axul drumului, adică pe cel mai scurt drum, numai pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatorului “trecere de pietoni”, pe lumina verde a semaforului, sau la semnalul agentului de circulatie, cu semnificatia de “liber”.

Individul a rămas surprins de “ritm alert”, dar stau să mă gândesc ce scurtcircuitări s-ar fi petrecut în mintea-i, dacă-i spuneam de “pas vioi”, cum scrie la carte.  Cu o mimă încrâncenată și o voce puternică să-i transmit că ar trebui să fie vioi în mers pe trecerea de pietoni. o_O

În fine. E cumva… riscant să te bazezi, ca pieton, exclusiv pe corectitudinea și atenția șoferilor.  Poaaate, zic poaaate, se-ntâmplă ceva ce distrage atenția. O gâză, un spasm, un chiștoc, un unghi, un apel, un ceva ce se interpune fluidității lucrurilor, iar șoferul clipește desincronizat și lucrurile iau o întorsătură nepotrivită. Da, știm că un șofer, când se urcă la volan, este responsabil pentru ceva mai mult decât propria persoană, dar teoria haosului are practici nebănuite, iar puțină precauție ajută.

iMorala: Ce precauți, probabil aia găsești.