laurel laur

Liderul Nostru

Liderul reprezintă un fruntaș, ceva deasupra altor componente de aceeași natură, un conducător, un principal în lumea secundarilor. Vechea paradigmă creiona liderul ca element indispensabil al existenței noastre,  un deschizător de drumuri și model pentru toți ceilalți, viața fără el fiind pustiu. Viziunea nu este deloc eronată, însă este prost direcționată, deoarece această percepție a liderului se bazează exclusiv pe ceva din afara forului nostru interior, detaliu ce se reglează în noua percepție.

            Multă vreme s-a decis ca fiecare grup sau mulțime să fie dirijată de un conducător, astfel, prin metode mai mult sau mai puțin democratice, se alegea un cap ce stabilea granițele între bine și rău. Însă, odată cu investirea  sa, noul ales nu primea doar acordul celorlalți, ci și atenția și energia acestora, stimulente foarte puternice pentru personalitate și ego, iar de aici, după cum  deseori am observat în istorie, nu erau prea mulți pași până la autosuficiență și infatuare. Totuși circumstanțele atenuante sunt determinate de fuga de responsabilitate a celorlalți, deoarece e mai lejer să știi că există un cineva mai presus de tine pe care să dai vina atunci când lucrurile nu se desfășoară în mod ideal, fie că vorbim despre o clasă politică, un patron nepriceput sau un Dumnezeu. Astfel, frica de noi și de consecințele deciziilor noastre ne-a făcut să ne refugiem în alte entități pe care să le tragem la răspundere pentru nereușite.

            Dezvantajul mentalității mai sus descrise este limitarea acesteia de existența unor factori externi, iar când aceștia dispar sau se contrazic suficient de mult conștientizăm că singurii responsabili suntem noi.  Observăm astfel că toate criticile direcționate către liderii și șefii ce ni s-au perindat prin viață nu erau decât sfaturi pe care ni le dădeam nouă înșine, însă nivelul de percepție respectiv nu ne permitea acceptarea ubicuității noastre. Travaliul începe abia după ce înțelegem că noi suntem singurii lideri responsabili pentru propriul prezent, deoarece trebuie să ne reconștientizăm existența prin prisma noii
viziuni. Acum înțelegem că pentru a primi onoare și cinste trebuie să oferim onoare și cinste. Dacă vrem să întâlnim oameni frumoși, e musai să fim cât mai frumoși posibil. Dacă vrem să fim înconjurați de corectitudine, e indicat să fim corecți, atât cu cei din jur cât mai ales cu noi înșine, căci dezvoltarea liderului din noi presupune conștientizarea sinelui și acceptarea unui standard
principial bine definit.

            Acum, că ne-am (re)descoperit Liderul, ar fi bine să dăm dovadă de
toleranță în ceea ce privește absența lui îndelungată, deoarece știm că dacă nu iertăm, nu putem merge mai departe, lucru deja înțeles din relațiile cu ceilalți. Oricum, față de cine să fim mai îngăduitori dacă nu de noi înșine? Și pe măsură ce descoperim liderul din noi, descoperim și noi-ul din liderii celorlalți și astfel conștientizăm că nu suntem singuri în această căutare și, mai mult, chiar avem nevoie unii de alții. Da, singura soluție rămâne propria evoluție, însă aceasta nu se produce într-un mediu izolat, ba dimpotrivă, are loc doar când facem trecerea de la Eu la Noi. Iar Noi suntem ATÂT de frumoși!

unu intrebare

Nu sunt singur

De ceva vreme nu mai sunt singur.  Simt că m-am trezit dintr-un vis istovitor a cărui infinitate părea mai certă ca nicicând. Observ cum patriotismul se leapădă de tendințele sale de fanatism și pășește într-o zonă a logicii și a bunului simț. Văd cum hazul de necaz se transformă într-o fericire sublimă și profundă. Sesizez o renaștere a ospitalității prin dezvoltarea  încrederii în sine și în ceilalți. Simt că fiecare moment de naivitate trăit m-a pregătit pentru binele ce urmează, pentru pașii pe care-i fac împreună cu alți români mândri de noi. Percep o solidaritate pictată în culori calde, atât în țară cât și peste hotare.  Observ cum înflorește artistul din fiecare dintre noi. Văd cum turma obedientă devine un  popor liber în exprimare și optimist în acțiuni. Aud strigăte sincere de fraternitate slobozite către o conștiință comună. Simt cum visele noastre devin realitate de la o respirație la alta. Simt în aer o energie dincolo de
puterea mea de înțelegere, care-mi oferă posibilitatea de a evolua. Văd cum eroismul și curajul ies la suprafață. Văd un viitor luminos pentru noi și pentru copiii noștri. Simt că evenimentele din ’89  și ’90 nu au fost în zadar. Simt că nimic din cele întâmplate nu au fost în van. Știu că în aceste momente dacii sunt mândri că suntem urmașii lor și sunt alături de noi. Sunt mândri că luptăm pentru respect, pentru crezul nostru, pentru țară și pentru valorile prezente și viitoare. Și da, merităm respect pentru că suntem oameni, suntem calzi, suntem pașnici, suntem marcanți, suntem onești și, dacă am ajuns aici, clar suntem niște supraviețuitori. De ceva zile trăiesc ceva frumos, unic și special, însă nu mă bucur singur de toate acestea. E o lucrare comună bazată pe frumos, pe evoluție și pe solidaritate. E un drum lung și plăcut cu o finalitate momentan indescifrabilă, dar clar superbă. Mă bucur să fiu contemporan cu atâți români frumoși. Vă mulțumesc!