White Jack – Facebook

Nu stau prea mult pe facebook. Media din ultimile 2-3 luni fiind de 60-90 minute/zi, printre altele. În așteptarea încărcării unui fișier, în mijlocul de transport în comun, pe toaletă, la coadă la ceva. Problema este nu cantitatea, ci intensitatea cu care sunt atras în vârtejul emoțional. Și mă suprind în stări străine intențiilor inițiale matinale. Cele cu care am ieșit din casă și cărora am zis să mă dedic, dar pe care le observ pălind în fața unui prezent șocant, alert, apocaliptic și ireversibil. Cât din realitatea generală pot pierde? Ce apare-n plus? Ce se reduce? Ziua 1. Miercuri. …

more more more

Networking

Networking-ul este sănătos, indiferent de ce plan vorbim. E important să cunoaștem oameni, dezvoltându-ne astfel caracterul, orizonturile percepției, rețeaua socio-profesională și nu numai. Ieri, la metrou, bag cartela. Expirase cu vreo două săptămâni în urmă. Era de 10, mai erau 3, dar inutile călătorii. Mă uit în portofel: 0 lei. Adică zero, nimic, nada. La fix. Mă duc la casa de bilete, respectiv cartele, și dau de o doamnă grasă. – Bună ziua. Știți, am băgat cartela, am observat că mi-a expirat și nu am niciun ban la mine. Credeți că mă puteți ajuta, vă rog? – Nu mă interesează! …

more more more

#BLP20 – Mercur retrograd

De fel, în perioada în care Mercur este retrograd, lucrurile-mi merg ok, chiar surprinzător uneori. Anul acesta, pe 17 Noiembrie pare c-a fost începutul unui  astfel de context astrologic, iar lucrurile au fost puțin altfel pentru mine. Puțin. Pe 1 Noiembrie, aflu de pe facebook de ediția a 20-a a Bloggers Lan Party ce urma a se desfășura la Qreator. Mi-am zis că dacă tot am început să-i acord atenție blogului personal, de ce să nu iau contact direct și cu blogosfera? așa că am intrat în contact cu Toma Nicolau, arătându-mi disponibilitatea de a pune un set, dacă line-up-ul nu …

more more more

Kudos

De când cu apariția Ilei în viața mea, universul prezentului se desfășoară-ntr-o zonă de îngemănare a nașterii și morții, a trecutului și a viitorului într-un prezent asimptotic, a personalului și comunului și tot așa, regăsindu-mi respirațiile în Alfa și Omega – acum, că am scris, OA (Omega și Alfa) ar fi glăsuirea proaspătului născut, adică trecerea oficială de la Omega la Alfa :).

Răstignit fiind între aceste extreme complementare, am început să fiu iar curios despre natura mea umană, despre statistica manifestării propriului caracter în timp. Parcurgându-mi arhiva blogului trecut, am dat peste o postare din August 2008:

“Acum o săptămână, eram  pe plaja de la Kudos. Abia ne aşezaserăm noi şi hop! apare un individ.

more more more

scindare de seamă

A trecut și refuriendumul Coaliției pentru Familie. Despre cei de la CpF puteți afla și singuri cu un search pe net ce agendă au urmat acest gen de mișcări în alte state din zonă, deci n-are rost a mai sublinia intențiile lor trecute și viitoare. Saaau, mai simplu, citiți postarea lui Vlad Stoiculescu dinaintea referendumului și postarea lui Barbu Mateescu de după.  Sunt niște analize suficient de argumentate încât să merite atenția necesară. Dar tu de ce crezi ce crezi? Personal, în ultimile săptămâni înaintea respectivului referendum, am fost destul de solicitat de această temă, neputând să mă despart de online …

more more more

blog după ani

Cam după 10 ani m-am reapucat să scriu pe blog  Îmi place cuvântul și-mi place ce poate face alături de alte cuvinte, reușind să stârnească sau să strunească emoții, să stimuleze imaginația, să declanșeze revelații, să despartă sau să adune. Din câte-mi amintesc, mă bucur de cuvinte în online de prin 1997, când ASL PLS-ul și dickpick-ul își aveau loc de desfășurare  în zona interacțiunilor pe mIRC. Just troll it, but do it good Apoi au fost chat-urile web, forumurile, rețelele de socializare pe care le-am frecventat în primul rând pentru dorința de dialog, iar uneori, din interes profesional. Însă …

more more more

Pogo sau ce?

Mai acum ceva ani, frecventam clubul Fire, în special Sâmbăta. Bere ieftină, playlist identic de-mi reglam ceasul la fix, lume simpatică, decor minimal, vibe friendly, deci context numai bun de deconectare sau conectare. Într-una din aceste seri, să fi fost puțin trecut de 12, când distracția era în toi, cei prezenți ne-am împărțit în 2-3 pogo-uri, parcă pe Chop Suey. Fiind devreme, pogo-ul era pe safe mode on, adică nimeni nu cade, nu se atacă la față, chestii de bun simț. Era timp și loc pentru astfel de manifestări mai contondente spre dimineață. În pogo-ul unde eram și eu implicat …

more more more

make bulă great again

Acum ceva săptămâni m-a prins nevoia de a-mi mări/schimba bula de social și m-am uitat după fețe noi cu obiceiuri noi. Principalul meu criteriu de selecționare fiind doza de inteligență pe care-o observ în comentariile făcute pe ici-colo. Da, am avut o perioadă mai altfel, determinată de suprasaturare socială odată cu Românii Sunt Frumoși, care apoi s-a continuat cu frumoasa româncă Ilinca ce ne-a onorat cu prezența, iar parcă acum avem o mică fereastră de respiro, deci de reconfigurare a traseului din mai multe puncte de vedere. Revenind, în sinea mea egocentrică m-am gândit că oi fi singurul care-a abordat …

more more more