Nu e băiat rău

“Nu e băiat rău, dar…” și de la “dar” încolo și-ncoace încep a curge calități mai puțin utile și ceva mai mult nocive unei socializări sănătoase, indiferent de context.

Nu e băiat rău, dar… se comportă ca unul, verbal, fizic și ideologic. Scuipă, spumegă, hulește, se isterizează, este irațional și neproductiv, dar… Nu e băiat rău, dar e destul de dificil să-ți dai seama că este altfel. Este, probabil, un drum lung și anevoios să ajungi la bunătatea tipului ăsta care nu e băiat rău și care, de cele mai multe ori, dacă nu mereu, își întemeiază interacțiunile sociale condus de gândul că respectul se câștigă. Și-ntotdeauna este vorba de alții care trebuie să-i câștige lui respectul. Și da, în epoca aceasta intensă, unde fiecare dintre noi pășește rătăcit în propria odisee de (re)descoperire a respectului sincer de sine, mai trebuie să luptăm și pentru a câștiga respectul lui! Și mai interesant este că… mmm cum să zic?… consistența acestui respect este invers proporțională cu efortul depus întru câștigarea sa. Reformulând, orice respect câștigat cu trudă se poate evapora instantaneu la o infimă incompatinilitate. Ce să mai… ființe fine.

Nici fată rea nu este, dar parcă nici bună nu pare a-și dori a fi. E rea de gură, dar parcă nu-ți vine să aștepți să vezi cât de bună-i de faptă. Hulește, dar e suflet bun De ce nu?! că doar spiritul se-nalță pe mantre isterice și iraționale. Ommmmm! Bommmmmbonnnnn! Roz!

Uite-l acolo, este chiar el,
băiatul cel bun, dar paralel
cu bunătatea și alte cele.
Și-a tatuat, deunăzi, pe piele,
un șir cuminte de viorele,
el fiind pur și gingaș ca ele.

Dar uite-o acolo și pe ea, cea
ce zâmbește cu spume la gură,
plină de bunătate și ură.
Nu știu, dom’le, ce-or avea
oamenii de n-o văd cum vrea
ea să fie văzută: fină, pură.

iMorala: Dacă suntem, păi să fim!

Liniște!

Nu este liniște. Se troncăne-boncăne. Iar eu mă gândesc a ațipi un pui de somn, de refresh, de 20 30 de minute.

Sunt în pat, analizez sunetele puțin, să văd pe unde-mi așez urechea, respir relaxat, patul îmbie, se aud bătăi de ciocan, dar nu deranjant. În curând sunetele vor trece-n surdină, iar surdina cooperează și le acceptă. Ciocanele par sa se-ndepărteze într-un ritm tribaleneș ce m-adoarme-ntr-un gând de hamac, legat de-un copac și de-un alt copac legat, iar perna mângâie suflul de vis ștrengar-diurn. Continue reading

Parcare

În parcare la o contemplare, iaca apare o mașină cu tot cu șofer. Șoferul parchează mașina astfel încât blochează o cale de acces în parcare.
– Fii amabil, vezi că blochezi drumul de acces.
– Dar eu am venit la sală.
– Înțeleg, dar poți s-o dai mai în spate, să nu blochezi?
– …
– Mai în spate, uite acolo, unde nu deranjezi pe nimeni.
Iubitorul de sală scoate un mormăit neclar și se conformează rugăminților noastre.
– Mulțumesc.

iMorala: Uneori, educația fizică sfidează educația fizic.

Noi vrem pământ!

 

“- Lasă aia! Nu mânca aia! Nu […]! Nici pietre, nici pământ, nici […]!”

E puțin dificil parentingul bazat pe negație. Chiar și pe mine, om mare și vaccinat (“OMG! Vaccinat?!!”), mă bulversează, uneori, nunuisemele astea, d-apăi pe un țânc. Limita pe care-o înțeleg în privința descoperirilor copilului se trasează acolo unde gradul de vătămare depășește ca investiție lecția dedusă. Dacă se rănește mai mult decât este cazul, experimentul cunoașterii ar trebui accesat la un nivel de periculozitate inferior, astfel încât lecția să nu fie surclasată în efecte de traumă.

În poza de mai sus o putem observa pe fiică-mea dându-și cu părerea despre gustul pământului de flori aflat într-unul din ghivecele din parcul “Lumea Copiilor”. Nu, nu e chiar plăcut, și știu acest lucru pentru că am gustat și eu, dar mai devreme, și mi-am revenit în simțirile papilelor gustative pînă să fie făcută această fotografie. Cam nisipos pentru gusturile noastre. Continue reading

Maro?

Cobor scările, iar la parter găsesc următoarea priveliște

Mă-ntorc de la trebi, priveliștea neschimbată. Îmi văd de ale mele și cobor iar cu treabă. Același peisaj, ce s-a păstrat până m-am întors. Ne-am, că acum eram toți trei. Cristina scoate mobilul, face poza de mai sus cu gândul de a da cu shame pe grupul de whatsapp:
– Stai să pun asta pe chat, că nu se poate așa ceva. De azi dimineață e în halul ăsta și ăștia nimic-nimic. Ba au mai lăsat și ușile deschise. Ce nseimțiți.

Ajunsă sus, draga mea soție are o sclipire-nainte de a da cu noroi în nesimțiți și-l sună pe un vecin ce a mutat astăzi niște mobilă, poate-or fi ale sale ambalajele și o fi uitat de ele sau poate are vreo idee, că tot s-a perindat pe scări: Continue reading