blog după ani

Cam după 10 ani m-am reapucat să scriu pe blog 

Îmi place cuvântul și-mi place ce poate face alături de alte cuvinte, reușind să stârnească sau să strunească emoții, să stimuleze imaginația, să declanșeze revelații, să despartă sau să adune. Din câte-mi amintesc, mă bucur de cuvinte în online de prin 1997, când ASL PLS-ul și dickpick-ul își aveau loc de desfășurare  în zona interacțiunilor pe mIRC.

Just troll it, but do it good

Apoi au fost chat-urile web, forumurile, rețelele de socializare pe care le-am frecventat în primul rând pentru dorința de dialog, iar uneori, din interes profesional. Însă undeva-n acest drum s-a strecurat blog-ul. Blog-ul personal e cumva mai intim. Aici nu te banează cineva cu o opinie contradictorie cu opinia ta, iar eu, cum în general eram atras și stimulat de trolling, mi-am luat ban/block cam peste tot.

Când vorbesc de trolling mă refer la ceva mai elevat decât o poziționare de Gică Contra doar de dragul poziționării. Când trollam, mă jucam în căutarea partenerilor de joacă, stimulând discuția într-o zonă comun-accesibilă, că de genii neînțelese e sătulă omenirea. Am învățat asta pe mIRC, unde pe canal e caterincă, ne glumim, ne-o dăm, dar dacă este vorba despre ceva serios, discutăm pe privat.

Mine!

După cum ziceam, la un moment dat a apărut și la mine acest sentiment al spațiului online personal, undeva prin 2006. La-nceput am scris pentru mine, după care, odată cu expunerea, am început să scriu subtil direcționat către cititori. Ajunsesem chiar la un page rank 3, dacă țin bine minte, ceea ce era ceva de apreciat pentru cineva care nu scria nici așa de des și nici nu cerșea link exchange.

Am fost prezent la ceva petreceri de bloggări unde-am aflat că nu-s chiar așa o cauză pierdută precum mă creionam în ochii mei depresivi și anxioși. Tot la aceste petreceri am observat și “elita” bloggingului românesc, rămânând puțin surprins de ce caractere pot dezvolta unii sub influența atenției. Diferența față de alte cercuri e că-n blogosferă se făcea supradoză de acest drog numit atenție, toți fiind mai altfel și mai demni de a primi decât alții. Bine, nu toți, doar cei care sunt, dar care-s majoritari. Între timp social media a extins zona de influență a supradozaților 🙂

Pauză!

În 2oo8 am întâlnit-o pe frumoasa-mi soție Cristina, moment în care s-au reglat mai multe aspecte ale existenței, iar timpul alocat scrierii textelor (și era vorba despre ore bune pentru o postare) l-am transferat progesiv actului de a trăi. În scurt timp am renunțat a mai scrie, căci erau prea multe de trăit, prea multe de scris și a trebuit să aleg. Aleg, deci trăiesc 🙂

Reboot

Am tras o linie, lunile trecute, și am observat câte ceva. Expunerea pe facebook mi-a scăzut dramatic. Nu că aș fi avut parte de un număr notabil sau constant de feedback-uri, dar după câteva glume cu PSD și ceva schimbări de algoritm ale fb-ului am înțeles de ce-mi era dor de facilitățile blogului personal.

Așa că am luat feedly și am zis să-l populez în vederea reacomodării cu lumea bloggingului. Am trecut prin câteva bloguri de le știam și-am observat că lucrurile nu s-au schimbat prea mult: creativii sunt creativi, neplăcuții-s tot neplăcuți, indiferent de cât sunt de cunoscuți, numărul de comentatori e cam același, dar nu aceiași, multe bloguri fiind chiar închise. Iar eu sunt la fel de anonim în online pe cât eram când am luat pauză, deci parcă nici n-am plecat din lumea aceasta digitală :).

Ămmm… tocmai ce-am aruncat un ochi pe vechiul blog. WoW! Nu știu cine e tipul ăla de scrie acolo, dar tare supărat mai este, însă mă bucur că nu (mai) este supărat pe mine (prea mult) :). La ce forță în vervă și vulgaritate regăsesc în cele scrise, am impresia că eram captat de o continuă stare de oboseală, ceea ce nu este deloc departe de adevăr. Nici nu e de mirare că Muntele mă percepea pe vremea ceea ca unul dintre cei mai mari hateri :), iar el mă știa hater de pe forumuri, unde aveam filtrele +18 activate, că deh, îmi place-n casă-n nud a mă plimba, la fel și-n Vadu nud a sta la soare, nisip sau mare, dar parcă nud la agora nu prea se cuvine a veni.

Cert și bine este că evoluăm, iar acum sunt mai odihnit, cu o vervă mai echilibrată și beneficiez de o vulgaritate mai cizelată. Bine, tot un ordinar sunt, dar respir mai adânc 🙂

Țel?

O entitate/un cadru online care să reflecte puțin din realitatea mea, dar care să aibă un statut personal, fără a fi o anexă a vreunui site. Un apendice digital al acțiunilor mele reale. O coală mai mare pe care s-aștern expus un gând-două. Nu-mi permit să-i acord prea mult timp, cu toate activitățile aflate-n plan, dar merită și el un zvâc din când în când, mai ales că există întru completare, iar scrisul este o metodă de terapie.

Poate acum zece ani scriam și pentru atenție și dorința de acceptare, însă-ntre timp am învățat să-mi iau singur atenția, dacă este cazul, iar de acceptat am început să mă accept eu, ceea ce consider a fi esențial și suficient.

Așadar și prin urmare, spor la scris și lecturare!

 

iMorala: Ești, nu ești, exiști.


4 thoughts on “blog după ani

  1. Eu folosesc blog-ul in loc de postare pe Facebook sau aruncat o defulare in eter.

    Pe twitter vorbesc doar de fotbalul iar când eram pe Facebook mai primeam telefoane de la “neamuri”: Nu poți sa zici așa ceva!!!

    Ai duti!

    1. Dap, ne “cunoșteam”, gen citeam și poke-uiam pe ici-colo. Live om fi fost în aceeași incintă, dar fără a face cunoștință. suntcalm.blogspot.com – suprinzător, ha? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*