Pogo sau ce?

Mai acum ceva ani, frecventam clubul Fire, în special Sâmbăta. Bere ieftină, playlist identic de-mi reglam ceasul la fix, lume simpatică, decor minimal, vibe friendly, deci context numai bun de deconectare sau conectare.

Într-una din aceste seri, să fi fost puțin trecut de 12, când distracția era în toi, cei prezenți ne-am împărțit în 2-3 pogo-uri, parcă pe Chop Suey. Fiind devreme, pogo-ul era pe safe mode on, adică nimeni nu cade, nu se atacă la față, chestii de bun simț. Era timp și loc pentru astfel de manifestări mai contondente spre dimineață.

În pogo-ul unde eram și eu implicat am simțit o perturbare-n masa mișcândă, vreo 2-3 persoane încruntându-se, lucru ce nu prea era la locul lui. Eeei comedie! Ce se întâmpla? O fătucă stătea-n marginea pogo-ului și le aplica “dansatorilor” lovituri la semiînălțime, iar cum în Fire nu veneai în papuci de plajă, loviturile parșive de bocanc te atingeau pe suflet, nu alta. Continue reading

Sinceritate? Bleah!

“Nu mai spune Bleah!, că nu mai ia”

Context. Ilinca a răcit și tocmai suntem în procesul administrării unui medicament și știi cum e: gust și eu, părintele (sau măcar mă prefac), ca să vadă copilul că nu e singur în suferință.

Iau, gust puțin din doftorie, iar prima reacție este de Bleah!, deoarece are un gust oribil. Cristina și maică-sa: “Nu mai fă așa, că nu mai vrea să-l ia”. Păi cum așa?

În primul rând, i-am mai administrat cu forța tratamentul și cu altă ocazie, deci de luat tot ia – not that fun, but…  Apoi, dacă medicamentul este oribil la gust, de ce să mă prefac că ar fi bun? Mmmm, ce bun e. Îl iau eu pe tot și nu-ți mai las ție. Iar când copilul gustă și observă că nu e chiar yumm-yumm să se-ntrebe dacă ori îmi face plăcere să îl mint ori sunt defect? Nu, mulțumesc. Decât să-mi pună la îndoială calitatea papilelor gustative sau cea de om sincer, mai bine așa. Continue reading

make bulă great again

Acum ceva săptămâni m-a prins nevoia de a-mi mări/schimba bula de social și m-am uitat după fețe noi cu obiceiuri noi. Principalul meu criteriu de selecționare fiind doza de inteligență pe care-o observ în comentariile făcute pe ici-colo.

Da, am avut o perioadă mai altfel, determinată de suprasaturare socială odată cu Românii Sunt Frumoși, care apoi s-a continuat cu frumoasa româncă Ilinca ce ne-a onorat cu prezența, iar parcă acum avem o mică fereastră de respiro, deci de reconfigurare a traseului din mai multe puncte de vedere.

Revenind, în sinea mea egocentrică m-am gândit că oi fi singurul care-a abordat această atitudine socială. Totuși, după cum era de așteptat, există o conștiință comună ce pulsează la unison. Prea fin, uneori, dar dacă ai răbdare, deschidere și memorie, observi anumite detalii. Continue reading

Bojack Horseman

Bojack este o fostă mare vedetă angrenată într-un derapaj emoțional continuu, îmbibat în cinism și aroganță. Și mult alcool. Și droguri. Și femei. Cum îi stă bine unui egocentric în căutarea, sau nu, a sinelui.

Serialul este unul dintre cele mai bune la ora actuală, bazându-se pe un umor multilateral dezvoltat, de la gag-uri idioate, la pun-uri subtile, ancorându-se destul de mult în nereușitele vieții. Izbutește să ne fure râsete cu riduri amare pentru că da, este ilar, dar puțin cam real.

S-a ajuns la sezonul 5, care apare pe data de 14 Septembrie 2o18, iar ce pot adăuga este că serialul evoluează de la un sezon la altul într-un mod îmbucurător.

Iar coloana sonoră este pe măsură. Vă spun doar că melodia de intro e făcută de Patrick Carney.

Vizionare plăcută!

Când sunt obosit sunt prost

Admit liniștit: când sunt obosit sunt prost. Bine, mai sunt și alte situații în care prostia-i la putere-n acțiunile mele, dar hai să nu-ți dezvălui chiar toate ipostazele, să mai rămână informație și pentru alte postări de autoflagelare a  propriei imagini.

Bun, n-am dormit satisfăcător dintr-o cauză sau alta: s-a smiorcăit aia mică, a fost luna prea plină,  am băut sau mâncat ceva nesatisfăcător, m-am lăsat împiedicat de o idee și am zis să-i musai caut o finalizare; în fine, motive se găsesc pentru a dormi doar 2-3 ore-ntr-o noapte.

Dimineața, mă trezesc, fac ceva mișcare, meditez oleacă, mânc, alea-alea și o iau spre munci. Evident, mă refer la zilele lucrătoare sau în cele în care am programate ceva activități matinale, căci de n-aș avea, aș mai dormi puțin și aș fi mai puțin prost.

Ei cum am ieșit pe ușă îmi scad IQ-ul și instinctul de conservare mai ceva decât nivelul de trai sub conducere PSD-istă. Sau FSN-istă, sau PNL-UDMR-PMP-PDL-istă. Sau orice PARTIDUL-istă d-asta de stimabili comuniști. Iaca dovadă! Aseară am dormit 4 ore și deja prostesc a politică cu elan de aprozar. Calmmmm, Obosil-Prostilă! Calmmm! Continue reading

La revedere!

De ce “La revedere!”? Cineva mi-a spus că din respect și politețe, dar totuși!

Să mă explic. Multe dintre convorbirile telefonice formale se încheie cu acest “la revedere!”, chiar dacă 1.nu ne-am văzut – pentru a avea logică revederea, iar 2. nu sunt șanse să ne vedem, iar dacă ne vedem, nu ne recunoaștem pentru a ne bucura de (re)vedere. Dacă totuși sunt șanse de întâlnire, de ce să nu ne rezumăm la un simplu “la primăvedere”? Sau poate ne-am văzut deja într-o existență anterioară, iar când ne vom reîntâlni vom avea parte de o epifanie transexistențială. Sau poate acești oameni cred în diluarea intrinsecă până la identificare a continuului spațiu-timp astfel încât noi deja ne-am văzut, ne vedem și ne vom revedea, dar toate acum. Sau poate există un sistem de supraveghere video Bigger-Brother, iar când sun undeva, acel cineva are acces instantaneu la sistemul de supraveghere și mă vede (notă personală: să nu mai vorbesc gol la telefon).

Nu înțeleg exact, însă am cumva impresia că agenda mi-e încărcată cu ceva revederi cu oameni pe care nu i-am văzut vreodată. Dar dacă nu mă duc la revedere, oare m-or suna să-mi reproșeze că m-au așteptat în van?

Și-atunci respectul și politețea pentru ce sunt? că pentru logică nu par a fi, iar cum noi ne dorim ființe raționale, se pare că nici pentru noi, ființele.

iMorala: Te văd, nu te văd, clar te revăd!

Ehh… așa e el

În legătură cu o postare anterioară, “Nu e băiat rău, dar…” implică prezența unor calități pozitive, chiar dacă sunt ascunse sub un maldăr de neplăcere, însă o expresie mai periculoasă este “Ehh… așa e el”. Dar ce s-a întâmplat? Mergea el om bun și liniștit pe o potecă și la un moment dat i-a tăiat calea un blocaj energo-psiholgico-ideologic-daco-illuminato-reptilian, iar din dulceața de om ce era cândva a devenit instantaneu chestia asta neplăcută pe care trebuie s-o accepți din cauza contextului?

Sau cauza se află mult mai adânc poziționată, în copilărie, unde, la retezarea moțului, respectiv fracturarea turtei, au venit ursitoarele ce n-au ajuns la botez și i-au urat vreo două de i-a stat evoluția-n loc. “Ninele, time over! Dac-apucași să crești suficient, bine. Dacă nu, aia e, așa rămâi pe veci. Adio, pa!Continue reading

Salut

– Salut, eu sunt Alexandru.
– Salut, Alex.
– o_O

Se pare că există o tendință ca atunci când mă prezint  să fiu reperat diminutival. Cumva există o impresie eronată că eu mă recomand cu numele întreg, Alexandru, dintr-o simplă formalitate ce nu mă-ncântă, iar noua cunoștiință, persoana proaspăt întâlnită, simte nevoia să mă salveze.

– Nuuu! Tu te prezinți ca Alexandru din constrangere. tu vrei să fii numit Alex!

Mergând pe-acest fir, de ce sa ne limităm la Alex? De ce nu Ale? (Aleeee! Aleeee! Alee! Alee! Alee!) Sau Al. Îmi pun mască și voi fi un Al mascat. Dar de ce să ne ostenim cu obositoarele consoane? pe care oricum uneori le rătăcești printre dinți aiurea. Hai să ne rezumăm doar la vocale. Continue reading

Scări

M-am mutat într-un bloc nou. Fără lift. Drept urmare, urc pe scări, mai ales că stau la etajul 4. Primul patru, ultimul etaj. La-nceput mi-a fost mai greu.

Prima oară.
Am o sacoșă grea-ntr-o mână, iar cealaltă mână e ocupată cu altele. Nu așa grele, dar prezente și ele. Urc, urc, ajung la ușă. Încerc a o deschide, dar stupoare: ușa nu vrea.
– Cum de-ați închis ușa? întreb.
Nu primesc răspuns. Din nou stupoare! Așa că mai încerc ușa. Ușa insistă să nu se deschidă. Privesc în spate și-n loc să nu o văd, văd o scară ce mai urcă spre etajul superior. Cel mai probabil, 4.
– Mă scuzați! mă scuz eu cu voce tare celor ce nu mi-au răspuns la-ntrebare.
Urc și-ajung la 4.

A doua oară.
Acum eram cu fata pe braț. Urc parcă vreo 5 etaje și-mi spun că am ajuns. Împing în clanță, dar nimic.
-Ce!…? rostesc pe întoarcere, gândindu-mă că poate n-am urcat chiar atâtea niveluri pe cât credeam. Nu, nu urcasem. Tot la 3 nimerisem.
– Scuze! mă scuz eu ușii și continui drumul pentru a străbate alte câteva etaje. Pe toate le-am urcat. Continue reading

Suntcalm? @ Street Delivery – Scena “Patria”

Nouă ne place la Street Delivery. Ne-a plăcut mereu și ne-am distrat de fiecare dată, mai puțin în anul în care s-a pus accent în mod special pe comerț, proiectele civico-socialo-culturale-etc. trecând pe un plan terț, lucru ce-a determinat un feed-back majoritar negativ. Partea bună atunci când nu ești orb la reacțiile beneficiarilor produsului tău este că îi poți ține aproape chiar și după ce-ai greșit, iar organizatorii Street Delivery s-au conformat cerințelor, anul următor festivalul revenind la diversitatea știută și apreciată.

Anul trecut am fost prezenți cu muzica la cortul ProFest, unde-am asigurat ambianță muzicală profestatarilor, am zâmbit, am socializat, am dansat, am pozat, am filmat. Ce să mai! Fu fain! Iată mai jos o parte din setul acelui week-end memorabil.

Anul acesta, ne-a venit în gând ideea de set surpriză. Cum adică? Adică mergem pregătiți pentru a susține un eveniment muzical pe o suprafață restrânsă (controller, stand, boxe, tracklist, voie bună), iar la fața locului decidem cui facem cadou acest set, ideea de bază fiind să sprijinim un proiect pe placul nostru printr-o acompaniere sonoră.

Vineri, mergem noi în vizită de recunoaștere, să vedem unde ne-am potrivi mai bine. Venind dinspre Universitate, primul contact cu Street Delivery este cu fostul (și viitorul, sperăm) cinematograf “Patria”, unde vreo 2-3 fete aranjau niște postere alb negru, postere care subliniau unele dintre neajunsurile trecerii indiferente a timpului timpului, ba chiar ignorantă.

Street Delivery .1
Street Delivery .1
« 1 of 3 »

Instantaneu ne-am dat seama și eu și Cristina că de acolo vrem să sune muzica. Nu știam exact ce proiect este (eram și puțin chiaun după o săptămână muncită cu drag și spor), dar am dat curs instinctului. Intrăm în vorbă cu fetele, explicându-le pe scurt ce putem și dorim să oferim. Situația a rămas cumva-n aer, urmând să stabilim Sâmbătă ce și cum e de făcut. Continue reading