La pas

Carnetul de șofer l-am luat acum ceva ani, dar n-am condus decât prea puțin pentru a se contoriza. N-am avut mașină, locul de muncă a fost mai de birou, uzină, secție etc., adică activitatea s-a desfășurat într-o proximitate redusă, sau nu m-a atras suficient acest subiect. Motive sunt, rezultatul există. Însă, ca urmare a contextului actual, unul asupra căruia voi reveni, sunt nevoit îmbiat să învăț a conduce.

Deunăzi, eram cu simpatica-mi soție în poligon, la Ilioara, iar la un moment dat mi-a zis “Hai, ieși pe stradă până la parc”. Așa că am ieșit pe stradă.

Practic, a fost acceptabil: nu am deranjat prea multă lume, motorul decedat o singură dată, întors capul aiurea de vreo două ori, un marșarier în loc de prima… în fine, se putea și mai rău. Și mai practic: a fost solicitant până-n fine niveluri: bordura era prea mare și prea aproape, cutia de viteze părea a avea vreo 30 de trepte poziționate aleatoriu, peste tot era câte un nou unghi mort, autobuzele zgâriau norii, iar orice claxon îmi era adresat mie.

Deci da, am nevoie de câteva ore cu școala.

Dar faza interesant de transtemporală s-a întâmplat cu o intersecție înainte de intrarea în poligon. Continue reading

White Jack – Facebook

Nu stau prea mult pe facebook. Media din ultimile 2-3 luni fiind de 60-90 minute/zi, printre altele. În așteptarea încărcării unui fișier, în mijlocul de transport în comun, pe toaletă, la coadă la ceva.

Problema este nu cantitatea, ci intensitatea cu care sunt atras în vârtejul emoțional. Și mă suprind în stări străine intențiilor inițiale matinale. Cele cu care am ieșit din casă și cărora am zis să mă dedic, dar pe care le observ pălind în fața unui prezent șocant, alert, apocaliptic și ireversibil.

Cât din realitatea generală pot pierde?

Ce apare-n plus? Ce se reduce?

Ziua 1. Miercuri. 2019.04.17

Dar cu ceva notificări.

Dau să șterg facebook-ul. Mă-ntreabă dacă vreau să revin la setările din fabrică. Probabil așa a venit mobilul, cu fb-ul instalat by default. Mă-ntreb și eu dacă vreau și-mi răspund că nu. Adică ori e ori nu e.

Pun icon-ul aplicației într-un folder, să nu văd notificările, dar le văd, așa că încerc a le anula. Dezactivez prin opțiunea 1 (ceva direct din aplicație) – nu merge. Dezactviez prin opțiunea 2 (din setările mobilului) – nu merge. Mă deloghez – nu merge (sau o fi mers, că mai dă OS-ul d-astea). Șterg userul. Liniște.

“Eh, acum nu mai am facebook. Dar ce mai am? A! LinkedIn și Instagram.” Reflexul își face simțită prezența.

Intru pe Instagram. 2 minute. Out.

Intru pe LinkedIn. 1 minut. Out.

Era puțin probabil să acord timp pentru același viciu, dar cu aromă diferită.

Ziua 1 se-ncheie fără tragedii. Continue reading

Networking

Networking-ul este sănătos, indiferent de ce plan vorbim. E important să cunoaștem oameni, dezvoltându-ne astfel caracterul, orizonturile percepției, rețeaua socio-profesională și nu numai.

Ieri, la metrou, bag cartela. Expirase cu vreo două săptămâni în urmă. Era de 10, mai erau 3, dar inutile călătorii. Mă uit în portofel: 0 lei. Adică zero, nimic, nada. La fix.

Mă duc la casa de bilete, respectiv cartele, și dau de o doamnă grasă.
– Bună ziua. Știți, am băgat cartela, am observat că mi-a expirat și nu am niciun ban la mine. Credeți că mă puteți ajuta, vă rog?
– Nu mă interesează! Întrebați la cineva. (spus pe un ton cu flegme și patos, lucru ce mi-a dovededit că individa era doar grasă)

Mă uit stânga, apoi dreapta, apoi iarăși stânga și ghici ce?! O văd pe Irina. Ne știm de ceva ani, nu suntem chiar networkizați la zi, dar avem suficiente cercuri comune. Sau cel puțin aveam, că de când sunt tată, sunt prea preocupat să-nțeleg ce se-ntâmplă-n cercul familiei pentru a mai socializa masiv și-n afară. Strictul necesar.

– Bună, Irina.
– Bună. Ce faci?
– Se-ntâmplă să ai o călătorie-n plus sau ești pe abonament?
– Măi, cred că am, ia să vedem… Ehh, uite, ești norocos!
– Ha, frumos. Mulțumesc mult!

Am coborât pe același peron, schimbând rapid 2-3 propoziții despre recent și mi-a venit metroul. Ne-am salutat și-am mers fiecare-n ale sale, nu înainte de a-i mai mulțumi încă o dată.

Astfel, dacă n-a fost loc de înțelegere-n sufletul grasei, s-a găsit un complement uman care să echilibreze situația și-n beneficiul meu.

iMorala: Ușile deschise lasă loc de călătorii.

Baki

Zilele acestea, am dat de Baki, un anime fain în desfășurare, produs de Netflix. L-am găsit din greșeală, căutând nu-mai-știu ce. Am văzut posterul și mi-am zis “eh, un anime cu arte marțiale cu acest poster… ia hai să vedem”, iar cum din unele greșeli apar situații favorabile, mă bucur că am fost suficient de curios să văd despre ce este vorba.

Povestea lui Baki e simplă: nu dorește a fi cel mai puternic luptător, ci doar să-și depășească puțin tatăl, care este cel mai puternic luptător. Destul de clar, nu? 🙂

Seria este una fascinantă din punct de vedere al forței emise și a detaliului, fiind ultima formă la care a ajuns după mult manga, vreo două serii anime și un OVA.

Ca orice anime care se respectă, alternează situații de tensiune maximă, unde doi super luptători cu mină gravă își vorbesc cu voci puternic-vibrante, pentru ca apoi să se-ncleșteze într-un schimb brutal de lovituri, cu situații ilare în care aceiași mastodonți vorbesc pițigăiat și se mișcă prostește.

În plus, seria este presărată cu note asupra stilurilor de arte marțiale, introducându-ne puțin în istoria și filosofia acestora.

Cristina: Dar ce fac ăia? Vorbesc? Nu se băteau?
Eu: Ba da, dar i-a dat cu hipnoză, iar acum ăia de stau pe margine explică ce se-ntâmplă.

Așadar

Btw, Baki, acum, 2018.12.27, intră otrăvit într-o luptă ce are loc odată la 100 de ani. Nu, nu e vorba despre centenarul României, dar tot cu scandal este.

iMorala: Arta șade-n detalii.

#BLP20 – Mercur retrograd

De fel, în perioada în care Mercur este retrograd, lucrurile-mi merg ok, chiar surprinzător uneori. Anul acesta, pe 17 Noiembrie pare c-a fost începutul unui  astfel de context astrologic, iar lucrurile au fost puțin altfel pentru mine. Puțin.

Pe 1 Noiembrie, aflu de pe facebook de ediția a 20-a a Bloggers Lan Party ce urma a se desfășura la Qreator. Mi-am zis că dacă tot am început să-i acord atenție blogului personal, de ce să nu iau contact direct și cu blogosfera? așa că am intrat în contact cu Toma Nicolau, arătându-mi disponibilitatea de a pune un set, dacă line-up-ul nu este completat deja.

Pe scurt, Bloggers Lan Party este un eveniment ce se desfășoară din 2o12 încoa’ și, după cum se văd lucrurile, frumos în colo. Nu știu foarte multe despre trecutul său, însă stadiul actual este unul ce cuprinde gaming-ul de la board la retro la senzori (kinect style) și VR, iar vibe-ul general al evenimentului este, care de fapt a fost, unul fain, joyful.

Revenind, spre bucuria noastră comună, se pare că mai era loc în program chiar Sâmbătă, 17 Noiembrie, între orele 22:00 și 00:00. Perfect, că tot îmi era poftă de ceva mai mainish. Așdar Sâmbătă aveam plăcerea să pun muzică după Undoo, Rekaze și Nameen. Spun plăcere, că Undoo este un DJ pe care-l apreciez în primul rând pentru vibe-ul său uman, dincolo abilitățile sale de a jongla cu platanele și a conduce atmosfera unde trebuie. Continue reading

Kudos

De când cu apariția Ilei în viața mea, universul prezentului se desfășoară-ntr-o zonă de îngemănare a nașterii și morții, a trecutului și a viitorului într-un prezent asimptotic, a personalului și comunului și tot așa, regăsindu-mi respirațiile în Alfa și Omega – acum, că am scris, OA (Omega și Alfa) ar fi glăsuirea proaspătului născut, adică trecerea oficială de la Omega la Alfa :).

Răstignit fiind între aceste extreme complementare, am început să fiu iar curios despre natura mea umană, despre statistica manifestării propriului caracter în timp. Parcurgându-mi arhiva blogului trecut, am dat peste o postare din August 2008:

“Acum o săptămână, eram  pe plaja de la Kudos. Abia ne aşezaserăm noi şi hop! apare un individ. Continue reading

scindare de seamă

A trecut și refuriendumul Coaliției pentru Familie.

Despre cei de la CpF puteți afla și singuri cu un search pe net ce agendă au urmat acest gen de mișcări în alte state din zonă, deci n-are rost a mai sublinia intențiile lor trecute și viitoare. Saaau, mai simplu, citiți postarea lui Vlad Stoiculescu dinaintea referendumului și postarea lui Barbu Mateescu de după.  Sunt niște analize suficient de argumentate încât să merite atenția necesară.

Dar tu de ce crezi ce crezi?

Personal, în ultimile săptămâni înaintea respectivului referendum, am fost destul de solicitat de această temă, neputând să mă despart de online și de valul de informații. Probabil această osteneală vine și pe fondul prezenței unor alți factori perturbatori ce-au favorizat direcționarea atenției și emoției din partea mea către acest subiect. Am avut doar vreo două-trei intenții de dialog, lucru ce-mi subliniază că mă mai lepăd și eu de prostie cu timpul, iar aceste intenții au fost unele timide, fără un atac frontal sau insinuări arogante și gratuite. Continue reading

Visat

Cândva, am visat că sunt eu.
Privind de dincolo de bine,
de dincolo de rău,
de dincolo de orice omzeu.

Pământul l-am respirat dintr-un plămân,
iar în liniștea încă-necunoscutului
m-am dus cu celălalt plămân.
Nu am putut deloc să amân,
nu am putut nici într-o parte,
dar nici în alta să rămân,
priponit de-un sens de pe o dreaptă
mai veche decât memoria străaștrilor,
într-un plan mai fin
decât planul divin,
într-un etern cumul
de dimensiuni nedimensionate.

Pacea matriceală nu știe prea multe.
De fapt… nu știe nimic.
Și nici nu-i necesar,
pentru că Ea este Totul,
inconștient de infinitatea sa,
dar împăcat cu noțiunea
de a simplu fi.

iMorala: Visele acestea sunt realitățile acelea.

blog după ani

Cam după 10 ani m-am reapucat să scriu pe blog 

Îmi place cuvântul și-mi place ce poate face alături de alte cuvinte, reușind să stârnească sau să strunească emoții, să stimuleze imaginația, să declanșeze revelații, să despartă sau să adune. Din câte-mi amintesc, mă bucur de cuvinte în online de prin 1997, când ASL PLS-ul și dickpick-ul își aveau loc de desfășurare  în zona interacțiunilor pe mIRC.

Just troll it, but do it good

Apoi au fost chat-urile web, forumurile, rețelele de socializare pe care le-am frecventat în primul rând pentru dorința de dialog, iar uneori, din interes profesional. Însă undeva-n acest drum s-a strecurat blog-ul. Blog-ul personal e cumva mai intim. Aici nu te banează cineva cu o opinie contradictorie cu opinia ta, iar eu, cum în general eram atras și stimulat de trolling, mi-am luat ban/block cam peste tot.

Când vorbesc de trolling mă refer la ceva mai elevat decât o poziționare de Gică Contra doar de dragul poziționării. Când trollam, mă jucam în căutarea partenerilor de joacă, stimulând discuția într-o zonă comun-accesibilă, că de genii neînțelese e sătulă omenirea. Am învățat asta pe mIRC, unde pe canal e caterincă, ne glumim, ne-o dăm, dar dacă este vorba despre ceva serios, discutăm pe privat. Continue reading

Pogo sau ce?

Mai acum ceva ani, frecventam clubul Fire, în special Sâmbăta. Bere ieftină, playlist identic de-mi reglam ceasul la fix, lume simpatică, decor minimal, vibe friendly, deci context numai bun de deconectare sau conectare.

Într-una din aceste seri, să fi fost puțin trecut de 12, când distracția era în toi, cei prezenți ne-am împărțit în 2-3 pogo-uri, parcă pe Chop Suey. Fiind devreme, pogo-ul era pe safe mode on, adică nimeni nu cade, nu se atacă la față, chestii de bun simț. Era timp și loc pentru astfel de manifestări mai contondente spre dimineață.

În pogo-ul unde eram și eu implicat am simțit o perturbare-n masa mișcândă, vreo 2-3 persoane încruntându-se, lucru ce nu prea era la locul lui. Eeei comedie! Ce se întâmpla? O fătucă stătea-n marginea pogo-ului și le aplica “dansatorilor” lovituri la semiînălțime, iar cum în Fire nu veneai în papuci de plajă, loviturile parșive de bocanc te atingeau pe suflet, nu alta. Continue reading