La revedere!

De ce “La revedere!”? Cineva mi-a spus că din respect și politețe, dar totuși!

Să mă explic. Multe dintre convorbirile telefonice formale se încheie cu acest “la revedere!”, chiar dacă 1.nu ne-am văzut – pentru a avea logică revederea, iar 2. nu sunt șanse să ne vedem, iar dacă ne vedem, nu ne recunoaștem pentru a ne bucura de (re)vedere. Dacă totuși sunt șanse de întâlnire, de ce să nu ne rezumăm la un simplu “la primăvedere”? Sau poate ne-am văzut deja într-o existență anterioară, iar când ne vom reîntâlni vom avea parte de o epifanie transexistențială. Sau poate acești oameni cred în diluarea intrinsecă până la identificare a continuului spațiu-timp astfel încât noi deja ne-am văzut, ne vedem și ne vom revedea, dar toate acum. Sau poate există un sistem de supraveghere video Bigger-Brother, iar când sun undeva, acel cineva are acces instantaneu la sistemul de supraveghere și mă vede (notă personală: să nu mai vorbesc gol la telefon).

Nu înțeleg exact, însă am cumva impresia că agenda mi-e încărcată cu ceva revederi cu oameni pe care nu i-am văzut vreodată. Dar dacă nu mă duc la revedere, oare m-or suna să-mi reproșeze că m-au așteptat în van?

Și-atunci respectul și politețea pentru ce sunt? că pentru logică nu par a fi, iar cum noi ne dorim ființe raționale, se pare că nici pentru noi, ființele.

iMorala: Te văd, nu te văd, clar te revăd!

Ehh… așa e el

În legătură cu o postare anterioară, “Nu e băiat rău, dar…” implică prezența unor calități pozitive, chiar dacă sunt ascunse sub un maldăr de neplăcere, însă o expresie mai periculoasă este “Ehh… așa e el”. Dar ce s-a întâmplat? Mergea el om bun și liniștit pe o potecă și la un moment dat i-a tăiat calea un blocaj energo-psiholgico-ideologic-daco-illuminato-reptilian, iar din dulceața de om ce era cândva a devenit instantaneu chestia asta neplăcută pe care trebuie s-o accepți din cauza contextului?

Sau cauza se află mult mai adânc poziționată, în copilărie, unde, la retezarea moțului, respectiv fracturarea turtei, au venit ursitoarele ce n-au ajuns la botez și i-au urat vreo două de i-a stat evoluția-n loc. “Ninele, time over! Dac-apucași să crești suficient, bine. Dacă nu, aia e, așa rămâi pe veci. Adio, pa!Continue reading

Salut

– Salut, eu sunt Alexandru.
– Salut, Alex.
– o_O

Se pare că există o tendință ca atunci când mă prezint  să fiu reperat diminutival. Cumva există o impresie eronată că eu mă recomand cu numele întreg, Alexandru, dintr-o simplă formalitate ce nu mă-ncântă, iar noua cunoștiință, persoana proaspăt întâlnită, simte nevoia să mă salveze.

– Nuuu! Tu te prezinți ca Alexandru din constrangere. tu vrei să fii numit Alex!

Mergând pe-acest fir, de ce sa ne limităm la Alex? De ce nu Ale? (Aleeee! Aleeee! Alee! Alee! Alee!) Sau Al. Îmi pun mască și voi fi un Al mascat. Dar de ce să ne ostenim cu obositoarele consoane? pe care oricum uneori le rătăcești printre dinți aiurea. Hai să ne rezumăm doar la vocale. Continue reading

Scări

M-am mutat într-un bloc nou. Fără lift. Drept urmare, urc pe scări, mai ales că stau la etajul 4. Primul patru, ultimul etaj. La-nceput mi-a fost mai greu.

Prima oară.
Am o sacoșă grea-ntr-o mână, iar cealaltă mână e ocupată cu altele. Nu așa grele, dar prezente și ele. Urc, urc, ajung la ușă. Încerc a o deschide, dar stupoare: ușa nu vrea.
– Cum de-ați închis ușa? întreb.
Nu primesc răspuns. Din nou stupoare! Așa că mai încerc ușa. Ușa insistă să nu se deschidă. Privesc în spate și-n loc să nu o văd, văd o scară ce mai urcă spre etajul superior. Cel mai probabil, 4.
– Mă scuzați! mă scuz eu cu voce tare celor ce nu mi-au răspuns la-ntrebare.
Urc și-ajung la 4.

A doua oară.
Acum eram cu fata pe braț. Urc parcă vreo 5 etaje și-mi spun că am ajuns. Împing în clanță, dar nimic.
-Ce!…? rostesc pe întoarcere, gândindu-mă că poate n-am urcat chiar atâtea niveluri pe cât credeam. Nu, nu urcasem. Tot la 3 nimerisem.
– Scuze! mă scuz eu ușii și continui drumul pentru a străbate alte câteva etaje. Pe toate le-am urcat. Continue reading

Suntcalm? @ Street Delivery – Scena “Patria”

Nouă ne place la Street Delivery. Ne-a plăcut mereu și ne-am distrat de fiecare dată, mai puțin în anul în care s-a pus accent în mod special pe comerț, proiectele civico-socialo-culturale-etc. trecând pe un plan terț, lucru ce-a determinat un feed-back majoritar negativ. Partea bună atunci când nu ești orb la reacțiile beneficiarilor produsului tău este că îi poți ține aproape chiar și după ce-ai greșit, iar organizatorii Street Delivery s-au conformat cerințelor, anul următor festivalul revenind la diversitatea știută și apreciată.

Anul trecut am fost prezenți cu muzica la cortul ProFest, unde-am asigurat ambianță muzicală profestatarilor, am zâmbit, am socializat, am dansat, am pozat, am filmat. Ce să mai! Fu fain! Iată mai jos o parte din setul acelui week-end memorabil.

Anul acesta, ne-a venit în gând ideea de set surpriză. Cum adică? Adică mergem pregătiți pentru a susține un eveniment muzical pe o suprafață restrânsă (controller, stand, boxe, tracklist, voie bună), iar la fața locului decidem cui facem cadou acest set, ideea de bază fiind să sprijinim un proiect pe placul nostru printr-o acompaniere sonoră.

Vineri, mergem noi în vizită de recunoaștere, să vedem unde ne-am potrivi mai bine. Venind dinspre Universitate, primul contact cu Street Delivery este cu fostul (și viitorul, sperăm) cinematograf “Patria”, unde vreo 2-3 fete aranjau niște postere alb negru, postere care subliniau unele dintre neajunsurile trecerii indiferente a timpului timpului, ba chiar ignorantă.

Street Delivery .2
Street Delivery .2
« 2 of 3 »

Instantaneu ne-am dat seama și eu și Cristina că de acolo vrem să sune muzica. Nu știam exact ce proiect este (eram și puțin chiaun după o săptămână muncită cu drag și spor), dar am dat curs instinctului. Intrăm în vorbă cu fetele, explicându-le pe scurt ce putem și dorim să oferim. Situația a rămas cumva-n aer, urmând să stabilim Sâmbătă ce și cum e de făcut. Continue reading

Înțelegi?

– M-am uitat în stânga. Înțelegi? M-am uitat în dreapta. Înțelegi? Și-am traversat. Înțelegi?
– Ămmm… nu, nu și nu.
– Adică?
– Prea complicat pentru mine.
– o_O
– O_o

Citeam, cândva, despre tehnicile de comunicare, iar unul dintre aspecte se referea, și încă se referă, la menținerea atenției interlocutorului prin adresarea unor întrebări de confirmare precum “Înțelegi la ce mă refer?”, “Până aici suntem în regulă?”, “M-am exprimat suficient de coerent?” și altele asemenea. Tehnica este una sănătoasă, care susține dialogul prin aceste intreruperi interogative, lăsând partenerul să completeze, dacă este cazul. Bun. Până aici totul e clar, da? 🙂 Continue reading

reboot

Zilele astea, după luni bune de ultima oară, ca un mic reboot, am pus și eu muzică la un eveniment orchestrat de Pe Coclauri. În pădure, vreme faină, oameni pe măsură. Am ajuns Vineri, iar la pupitru m-am postat Sâmbătă pe la 12:00, căci am observat că-mi place mai pe zi.

Am intrat cu trac și fior, dar cu dorință și dor. Pentru a liniști puțin atmofera, cât mă mai ocupam de aranjarea la pupitru, am început cu ceva momente de iubire.

După primele 30 de minute deja am conștientizat că două ore este un timp mult prea scurt pentru a putea transmite tot. Cu toate că-mi pregătisem parțial setul acasă, plăcerea de a mixa și atmosfera de outdoor m-au scos de pe orbita stabilită și am ajuns să pun, în mare parte, spontan, cumva cam a 3-a opțiune gândită ca abordare. Continue reading

Follow that brânză!

Sunt momente când simți nevoia s-o iei așa… pe câmpii, iar uneori, nefiind câmpii prin zonă, o iei pe văi, mai exact la vale. Filmulețul cu datina de la Gloucestershire merită vizionat de câteva ori, căci sunt atâtea detalii de urmărit: salturi, rostogoliri, contorsionări, grimase, parcă am văzut și un black-out.

Observ la ceva-ndrăzneți că aplică niște tehnici de rostogolit-supraviețuire. Oare cum decurge antrenamentul cuiva care are de gând să-și dea drumul contondent la vale? Pe ce pune accentul? Au voie și concurenți mangă de rupți de beți? Sau ăia trișează, că au alt Dumnezeu, doar al lor?

– Salut! Ești liber diseară? că poate ne dăm la vale, din vârf până-n poale,
– O să doară?
– Un pic pe la umeri, bazin și geoale, Asta dacă ești conștient.
– Pfoaa, ești inconștient.
– Deci sunt pregătit!

 

 

Pipiddi did it!

Doamna Mungiu-Pipiddi a criticat, la TVR1, critcii Vioricăi Dăncilă în felul următor:

Mie nu-mi place cum este înjurată doamna Dăncilă, am mai spus şi spun, bărbaţii nu sunt înjuraţi ca femeile atunci când obţin poziţii şi cei care se simt mândri că se simt superiori ei. Sunt în realitate nişte mizerabili, ăsta-i adevărul. Nu i-am auzit vorbind cu curaj în timpul lui Năstase! Nu auzeai pe niciunul piuind pe aici, iar eu nu puteam să apar la nicio televiziune pentru că, vorba aceea, făceam mare scandal. Acuma, astăzi, sunt toţi extraordinar de bravi, toţi ştiu limba română mai mult ca ea. Dacă m-aş pune eu pe ei cu limba lor română, ar fi toţi în aceeaşi poziţie faţă de mine cum sunt ei faţă de ea. Atunci când se creează haită contra cuiva să nu facem parte din haita asta. Să nu ne mai legăm de fleacuri: de cum vorbeşte lumea, de cum se coafează lumea… Mai ales, legaţi-vă de bărbaţi dacă sunteţi sunteţi aşa bărbaţi

În viață, fiecare dintre noi reușește să lase o primă impresie, fără a cuvânta, fără a gesticula, fără nimic. Pur și simplu, prin fiziognomie, lumina ochilor  sau prezență transmitem parte importantă din ceea ce suntem. Nu mi-a plăcut ce mi-a transmis doamna Alina. Nici prima oară, nici a doua, nicicând. Știu, nici eu nu transmit pe placul tuturor, reușind să irit și involuntar, născând, uneori, ciudate trăiri. Știu, nu mai plouă cu sos pe șaorma că nu are dumneaei votul meu, dar poate se-ntreabă cândva și, în dorința de a-i stăvili foamea de răspuns, întind aici o opinie pe felie.

Pe rând. Continue reading