La pas

Carnetul de șofer l-am luat acum ceva ani, dar n-am condus decât prea puțin pentru a se contoriza. N-am avut mașină, locul de muncă a fost mai de birou, uzină, secție etc., adică activitatea s-a desfășurat într-o proximitate redusă, sau nu m-a atras suficient acest subiect. Motive sunt, rezultatul există. Însă, ca urmare a contextului actual, unul asupra căruia voi reveni, sunt nevoit îmbiat să învăț a conduce.

Deunăzi, eram cu simpatica-mi soție în poligon, la Ilioara, iar la un moment dat mi-a zis “Hai, ieși pe stradă până la parc”. Așa că am ieșit pe stradă.

Practic, a fost acceptabil: nu am deranjat prea multă lume, motorul decedat o singură dată, întors capul aiurea de vreo două ori, un marșarier în loc de prima… în fine, se putea și mai rău. Și mai practic: a fost solicitant până-n fine niveluri: bordura era prea mare și prea aproape, cutia de viteze părea a avea vreo 30 de trepte poziționate aleatoriu, peste tot era câte un nou unghi mort, autobuzele zgâriau norii, iar orice claxon îmi era adresat mie.

Deci da, am nevoie de câteva ore cu școala.

Dar faza interesant de transtemporală s-a întâmplat cu o intersecție înainte de intrarea în poligon. Continue reading

White Jack – Facebook

Nu stau prea mult pe facebook. Media din ultimile 2-3 luni fiind de 60-90 minute/zi, printre altele. În așteptarea încărcării unui fișier, în mijlocul de transport în comun, pe toaletă, la coadă la ceva.

Problema este nu cantitatea, ci intensitatea cu care sunt atras în vârtejul emoțional. Și mă suprind în stări străine intențiilor inițiale matinale. Cele cu care am ieșit din casă și cărora am zis să mă dedic, dar pe care le observ pălind în fața unui prezent șocant, alert, apocaliptic și ireversibil.

Cât din realitatea generală pot pierde?

Ce apare-n plus? Ce se reduce?

Ziua 1. Miercuri. 2019.04.17

Dar cu ceva notificări.

Dau să șterg facebook-ul. Mă-ntreabă dacă vreau să revin la setările din fabrică. Probabil așa a venit mobilul, cu fb-ul instalat by default. Mă-ntreb și eu dacă vreau și-mi răspund că nu. Adică ori e ori nu e.

Pun icon-ul aplicației într-un folder, să nu văd notificările, dar le văd, așa că încerc a le anula. Dezactivez prin opțiunea 1 (ceva direct din aplicație) – nu merge. Dezactviez prin opțiunea 2 (din setările mobilului) – nu merge. Mă deloghez – nu merge (sau o fi mers, că mai dă OS-ul d-astea). Șterg userul. Liniște.

“Eh, acum nu mai am facebook. Dar ce mai am? A! LinkedIn și Instagram.” Reflexul își face simțită prezența.

Intru pe Instagram. 2 minute. Out.

Intru pe LinkedIn. 1 minut. Out.

Era puțin probabil să acord timp pentru același viciu, dar cu aromă diferită.

Ziua 1 se-ncheie fără tragedii. Continue reading