Pipiddi did it!

Doamna Mungiu-Pipiddi a criticat, la TVR1, critcii Vioricăi Dăncilă în felul următor:

Mie nu-mi place cum este înjurată doamna Dăncilă, am mai spus şi spun, bărbaţii nu sunt înjuraţi ca femeile atunci când obţin poziţii şi cei care se simt mândri că se simt superiori ei. Sunt în realitate nişte mizerabili, ăsta-i adevărul. Nu i-am auzit vorbind cu curaj în timpul lui Năstase! Nu auzeai pe niciunul piuind pe aici, iar eu nu puteam să apar la nicio televiziune pentru că, vorba aceea, făceam mare scandal. Acuma, astăzi, sunt toţi extraordinar de bravi, toţi ştiu limba română mai mult ca ea. Dacă m-aş pune eu pe ei cu limba lor română, ar fi toţi în aceeaşi poziţie faţă de mine cum sunt ei faţă de ea. Atunci când se creează haită contra cuiva să nu facem parte din haita asta. Să nu ne mai legăm de fleacuri: de cum vorbeşte lumea, de cum se coafează lumea… Mai ales, legaţi-vă de bărbaţi dacă sunteţi sunteţi aşa bărbaţi

În viață, fiecare dintre noi reușește să lase o primă impresie, fără a cuvânta, fără a gesticula, fără nimic. Pur și simplu, prin fiziognomie, lumina ochilor  sau prezență transmitem parte importantă din ceea ce suntem. Nu mi-a plăcut ce mi-a transmis doamna Alina. Nici prima oară, nici a doua, nicicând. Știu, nici eu nu transmit pe placul tuturor, reușind să irit și involuntar, născând, uneori, ciudate trăiri. Știu, nu mai plouă cu sos pe șaorma că nu are dumneaei votul meu, dar poate se-ntreabă cândva și, în dorința de a-i stăvili foamea de răspuns, întind aici o opinie pe felie.

Pe rând. Continue reading

Nu e băiat rău

“Nu e băiat rău, dar…” și de la “dar” încolo și-ncoace încep a curge calități mai puțin utile și ceva mai mult nocive unei socializări sănătoase, indiferent de context.

Nu e băiat rău, dar… se comportă ca unul, verbal, fizic și ideologic. Scuipă, spumegă, hulește, se isterizează, este irațional și neproductiv, dar… Nu e băiat rău, dar e destul de dificil să-ți dai seama că este altfel. Este, probabil, un drum lung și anevoios să ajungi la bunătatea tipului ăsta care nu e băiat rău și care, de cele mai multe ori, dacă nu mereu, își întemeiază interacțiunile sociale condus de gândul că respectul se câștigă. Și-ntotdeauna este vorba de alții care trebuie să-i câștige lui respectul. Și da, în epoca aceasta intensă, unde fiecare dintre noi pășește rătăcit în propria odisee de (re)descoperire a respectului sincer de sine, mai trebuie să luptăm și pentru a câștiga respectul lui! Și mai interesant este că… mmm cum să zic?… consistența acestui respect este invers proporțională cu efortul depus întru câștigarea sa. Reformulând, orice respect câștigat cu trudă se poate evapora instantaneu la o infimă incompatinilitate. Ce să mai… ființe fine. Continue reading