Noi vrem pământ!

 

“- Lasă aia! Nu mânca aia! Nu […]! Nici pietre, nici pământ, nici […]!”

E puțin dificil parentingul bazat pe negație. Chiar și pe mine, om mare și vaccinat (“OMG! Vaccinat?!!”), mă bulversează, uneori, nunuisemele astea, d-apăi pe un țânc. Limita pe care-o înțeleg în privința descoperirilor copilului se trasează acolo unde gradul de vătămare depășește ca investiție lecția dedusă. Dacă se rănește mai mult decât este cazul, experimentul cunoașterii ar trebui accesat la un nivel de periculozitate inferior, astfel încât lecția să nu fie surclasată în efecte de traumă.

În poza de mai sus o putem observa pe fiică-mea dându-și cu părerea despre gustul pământului de flori aflat într-unul din ghivecele din parcul “Lumea Copiilor”. Nu, nu e chiar plăcut, și știu acest lucru pentru că am gustat și eu, dar mai devreme, și mi-am revenit în simțirile papilelor gustative pînă să fie făcută această fotografie. Cam nisipos pentru gusturile noastre.

De ce-am gustat pământul?
Pentru că prefer să-mi expun copilul unui context explorat și de mine. Bun, își ia lecțiile singur, dar nu chiar toate lecțiile merită să fie-nvățate pe pielea proprie într-un context hazardat, tocmai de aceea fiind bine să-nvățăm din greșelile altora sau să ne luăm măsurile măcar de minimă siguranță.
Pentru că Ilinca mi-a revitalizat copilul ce sunt, iar tipul ăla trecut prin viață, cu griji. prejudecăți, temeri induse și alte cele, redevine curios și prezent.”Mânci pământ? Apăi mânc și eu, de ce să te bucuri singură de oportunitate? Cânți? Cânt! Râzi? Râd!”

iMorala: Avem nevoie de prieteni pentru a deveni, dar și pentru a redeveni.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*