Parcă ieri îmi găseam cuvintele în a te asculta
cum a fost povestea vieții tale-naintea mea.
Ieri m-ai sedus cu un nu ce-l simțeam amândoi da.
Ieri ai intrat pe ușă doar pentru a nu mai pleca.
Și unde să pleci?
Cu cine să-ți prăjești Karma mai bine decât cu mine?
Ce? Crezi că viața cu tine-i treabă pentru orcine?
Cu cine să fii nebună, dacă nu cu un nebun?
Cu cine să fii frumoasă dacă nu cu un visător,
care să te iubească-nainte de ideal?
Într-unul sau alt hal, nimic banal.
Da, toate lucrurile au locurile lor,
iar al nostru este-mpreună, iar asta nu de ieri,
ci de mai demult, când în stele s-a trecut
,în scris, istoria infinitului cu un sărut
ce-a născut povești, printre care și una
unde eu sunt, iar tu ești,
unde iubesc, iar tu iubești.
Alaltăieri, eram eu, astăzi suntem noi
nu doar doi, ci încă doi.
Cu haz și lacrimi, zâmbet, tărăboi,
pășim spre mâine ca azi să fie ieri,
cu hopuri aferente, vise și plăceri.
Aș scrie-aici până mâine,
dar mi-e că mă apucă ieri
și mă urechează:
– Prietene, prezentul, iubirea contează.
La mulți ani, frumoasa mea!
